De-o
lună cuget cum pot să descriu o vacanță Elvețiană, o vacanță într-o țară a
turismului. Totul este conceput pentru satisfacerea TURISTULUI, totul funcționează.
Natura a înzestrat acest colț al Terrei cu tot ce-și dorește un nostalgic al
muntelui, al apei învolburate, al verdelui, al ghețarilor, al curățeniei și
ordinii, al orașelor, ... și în plus cu o populație ce trăiește din satisfacerea
chichițelor vizitatorului.
Deci
nu-mi rămâne decât să descriu surprizele.
Am
închiriat prin internet o locuință la Ringgerberg, lîngă Interlaken. Pozele din
internet frumoase, din dormitor și salon văzîndu-se lacul și muntele. Locuința
a fost ca în internet: salon, dormitor, bucătătrie cu loc de luat masă de
familie, WC, chiuvetă și duș separat, toate într-un complex la parterul casei,
numai la dispoziția chiriașului. Esplanadă în fața salonului cu loc de luat
masă, gazon și flori, totul făcînd parte din apartamentul închiriat. Vederea ca
o carte poștală: lac și munte. Bucătăria utilată cu tot ce-ți trece prin cap,
pînă și un bucătar șef ar fi fost mulțumit. Muștele nu au fost prezente în
internet, dar la Ringgerberg DA. Am întrebat gazdele cum rezolvăm problema
muștelor, și am primit o paletă care face plici, ca în copilărie, cu explicația
– musca e ceva natural. După ce-am făcut o incursiune în jurul reședinței am
constatat că în spatele casei este gospodărie de cai, și asta e ceva natural
(nu apare în internet). Noroc că locuința era răcoroasă căci nu era dotată cu
air conditioner, și nici măcar ventilatoare. În toată vacanța ne-am bucurat de
o vară caldă, peste așteptări, așa că echipamentul de iarnă pe care l-am adus
l-am folosit cca 20 de minute pe Jungfrau.
O altă
surpriză a fost GPS-ul. La Basel când mi-a fost lumea mai dragă a intrat în
loop. După ce- am făcut turul orașului vechi pe din-afară, am întrebat un
paznic de la o firmă cum ajung în orașul vechi; după explicațiile căpătate am
ajuns în fața Catedrelei, unde un om de ordine mi-a explicat că parcajul e
interzis în toată zona veche, iar datorită reparațiilor drumurilor exterioare
de acces GPS-ul intră-n loop. Apoi mi-a explicat cum să ies și m-a sfătuit să
parchez la gară. Ca tot omul civilizat i-am ascultat sfatul; în cca 10 minute de
mers am reajuns la Catedrală, ca de aici să ne plimbăm prin oraș pînă la
primărie. Popasuri de fotografii, degustări și înghețată ne-a marcat plimbarea.
Într-un final am luat un taxi pînă la gară, dar n-am regăsit parkingul. La
informațiile gării ne-au dat (ne-au pus la dispoziție cum zic Eu) un însoțitor
care pe drum ne-a explicat că mai toți turiștii încurcă parkingurile, deși sunt
bine semnalizate; e adevărat că pe tablele de trafic rutier sunt bine
semnalizae, dar nu și pe biletul de parking.
Ca tot
turistul am cumpărat passul turistic de călatorie pe mijloacele de transport
statale (tren, vapor, telecabină, tren montan), lucru care a mai ponderat
prețurile. Vîrsta și-a spus cuvântul dându-ne reducere la muzee. Mîncarea nu-i
mai scumpă ca-n Israel, așa că n-am avut surprize. Sigur că am avut pe toată
perioada mașină închriată, dar am mers și cu trenul. Magazine nu prea am
vizitat, ne-am bucurat de vitrine, prețurile nefiind expuse. Suzana a cumpărat
cîteva cosmetice care nu se mai importă în Israel, și ne-am mai dotat cu câteva
lucruri inutile ca amintire.
Tinerii
elvețieni cu care am vorbit ni s-au plîns de nivelul foarte ridicat de prețuri,
ca de altfel și tinerii germani ce lucrau la Zürich la firme Hitech.
Muntele,
Ghețarii, Cascadele, Orașele, pajiștile înflorite, toate ne-au încîntat ca
întotdeauna când vizităm aceste meleaguri. Ca turiști am fost concurați de
mulți chinezi ( e vorba de cei din noua protipendată economică care și aici
cumpără în neștire – tipul ăsta l-am mai întîlnit în New Zealand), coreeni,
japonezi, ruși, tineri englezi, cîțiva americani și cîțiva consăteni israelieni
( nu grupuri ca în trecut).
Acu mă
pregătesc de o mică pauză la Marea Roșie, așa că vă las cu bine.
