vineri, 25 decembrie 2009

Happy New Year


Hope, Joy
New beginnings,
May everything the New Year promises be yours
Happy New Year

vineri, 18 decembrie 2009

Nostradamus - 2012

Seară de iarnă. Plouă în rafale. Din cînd în cînd un fulger luminează noaptea de plumb. Mi-am construit casa pe faleza înaltă, la marginea nordică a milenarei Cesaree. Apa potabilă o am prin desalinizarea mării, canalizarea e rezolvată printr-un sistem centrifugal de brichetare a rezidurilor. Tot gunoiul menajer este brichetat, o dată pe an fiind colectat. Totul funcţionează pe bază de electricitate solară şi cea obţinută din mişcarea valurilor (procedeu pus la punct încă în anii '60, dar numai acum după jumătate de veac pus în aplicare).
Un bob-lift leagă mica explanadă din spatele casei cu "plaja" particulară aflată la vreo 15 metri sub casă, între stînci. În scobitura stîncoasă sunt duşuri şi instalaţii sanitare, un deck ducînd peste stînci la bazinul din pontoane. Iarna totul e acoperit cu structuri transparente, încălzite. Suntem în mijlocul naturii.
Cărţile de mult zac ca decor între talouri şi statuete, fiind înlocuite de kindle, condeiul şi paginile din secretaire fiind înlocuite de laptop.
Prietenii ne vizitează des, petrecîndu-şi weekendul la noi. Viaţa culturală o petrecem la Tel-Aviv, deplasîndu-ne cu trenul-metrou, maşina electrică lăsînd-o la gară.
În urma crizei energetice provocată de lumea islamică, G7 şi Israelul au trecut pe energie solară, eoliană şi marină, aceste surse fiind inepuizabile, iar costurile fiind mici faţă petrolul şi gaze naturale importate din ţările islamice; UE a renunţat şi ea la importul din Rusia. Toate aceste schimbări în strategia energică au schimbat harta politică. După exemplul Elveţiei, lumea nonislamică a impus embargo Minareturilor, ducînd la reîntoarcerea islamicilor în ţările de origine sau la acceptara constituţiilor occidentale; în multe cazuri s-a retras cetăţenia. Mapamondul s-a scindat în lumea nonislamică şi cea a Coranului. Rusia, China, India s-au aliniat şi ele la lumea nonislamică.
Aceasta este interpretarea Nostradamus - 2012

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Have a nice day


Vine un moment in viata cand realizezi:
Cine conteaza,
Cine nu a contat niciodata,
Cine nu va mai conta....
Si cine va conta intotdeauna...

Deci, nu iti face griji pentru oamenii din trecutul tau,
Exista un motiv pentru care nu au ajuns sa fie prezenti in viitorul tau...
Daruieste aceste flori tuturor celor pe care nu vrei sa ii pierzi,
Inclusiv mie, daca vrei

Sărbători Fericite


Religii şi Om
Universalitate
Marry Christmas!

Seară nepământeană

Prima zăpadă. Fulgue încet, sfătos, fără grabă. E frig, un frig uscat. Flori de ghiaţă ornează ferestrele; printre norii plumburii cu greu răzbate pentru cîteva clipe Luna înconjurată de stele palide.
M-am acuit în fotoliu, lîngă jerbele căminului, încălzindu-mă cu o ceaşcă de cacao şi o felie de cozonac încă aburind. O lumină pîlpîită de opaiţ mă cheamă în cotlonul mansardat, la o seară de spiritism. Mai iau o sorbitură şi o îmbucătură, ca mai apoi să mă las condus de lumina opaiţului.
Îmi iau locul la masa înconjurată de facle tămîioase, ce aruncă lumini cu himere, din afară luminîndu-ne Luna Plină. Împreuna-ţi, în cercul mesei, plecăm în lumea spiritelor. Toţi suntem medii, şi fiecare plecăm în altă Zonă a timpului şi spaţiului. Plec în lumea nepământeană. Mă interferez cu spirite ale atlantizilor, ca să mă opresc la o şuetă cu astecii. Zăbovesc o ţîră cu lemurienii, aventurîndu-mă în polemici cu druizi şi dervişi profetici. Epuizat mă regăsesc în lumina faclelor; un paj cu mişcări fantomatice îmi serveşte supeul nocturn.
Într-un sfîrşit, la cîntatul cocoşilor ne-am depănat aventurile nocturne. Pe unde m-am preumblat am încercat să găsesc răspuns la violenta lume în care trăiesc, dar în afara răspunsului "trăieşti într-o spirală, în care lucrurile se perindă ciclic", n-am primit vreo indicaţie încotr-o mă îndrept.

miercuri, 9 decembrie 2009

Sărbători pe meleagurile Cruciaţilor

Sîntem in ajunul Sărbătorilor de Hanukah şi de Crăciun. Oraşul s-a împodobit cu hanukia (sfeşnic de lumînări cu 8 braţe) şi cu cu brăduleţi la cutie cu toate globurile şi zorzoanele (legea nu permite tăierea brazilor). În Bet Lehem, Nazaret, Caprun, Jerusalemul Creştin, Haifa, Akko, Jaffa, oraşele şi-au pus ghirlandele sărbătoreşti. În Tel-Avivul cosmopolit, oraşul fără pauze, cu magazine şi localuri deschise 24 de ore, 7 zile pe săptămînă, miroase a sărbătoare. Moş Crăciun, mecanizat şi robotizat se mişcă vioi îmbiind muşterii să cumpere tot ce nu-ţi trece prin cap. La Haifa în oraşul vechi, la fiecare sfîrşit de săptămină, timp de o lună, e sărbătoarea celor trei religii, jonlgerii şi teatrul de stradă bucurînd atît copiii cît şi nostalgicii; în plus e sărbătoarea bucatelor, poţi să deguşti tot ce se găteşte pe malurile Mediteranei; copiii nu mai ştiu ce să aleagă: acadele, baclavale, jofre, nuga,...
Deci se poate trăi şi fără restrişte... Nu ne rămîne decît să păstrăm atmosfera toţi anii...

Sărbători de iarnă

S-au stins luminile de Hanukkah. La lumina Lunii, sub cerul acoperit de stele ce anunţă Crăciunul, pe marea unduitoare alunecă o velă ca o nălucă din alte lumi. Printre ramurile portocalilor, privesc năluca ce-mi duce gîndurile spre alte meleaguri. Un fîlfîit nocturn mă readuce în crîngul de mesteceni, sub lumina cerului de cristal care-mi luminează paşii scîrţîind pe zăpada imaculată. Înfrigurat mă duc pe urmele de fum la casa din pădure. Prin fereastra ornată cu flori de gheaţă, în lumina pîlpîitoare a lumînărilor de cetină, sclipesc globurile Bradului de Crăciun.
În antreu o codană se bucură de coşul cu portocale şi fructe aduse de pe meleagurile Hanukkăi, în timp ce gazda mă despovărează de cojocul albit de promoroacă. Cu voie bună intrăm în camera mare luminată cu făclii şi flăcările jucăuşe din marele şemineu. Mirosul de smirnă şi brad se împleteşte cu cel de portocali. Cînturi de Gospel, Colinduri şi Verseturi de Hanukkah însoţesc comesenii printre libaţiunile rubinii.
Boarea dimineţii cu prima geană de Soare Mediteraneean mă trezeşte în şezlong; pe măsuţă o ceaşcă împrăştie aburi de chinamon, între o felie de cozonac şi o gogoaşă (sufgania).

HANUKKAH SAMEAH

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Iarnă Mediterană

Soare, vînt, valuri
Surfişti, biciclişti, copii
Iarna la Jaffa

Iarna

Frunze căzute
Pădure dezbrăcată
Cenuşiu şi alb

Cer alb, îngheţat
Covor alb de nea în suflet
Iarnă în spirit

Foc de vreascuri, mirt
Brad verde şi cetina
Hanukka, Crăciun

Soare şi nea
Ghiocel între frunze
Sfîrşit de iarnă