vineri, 28 decembrie 2012

Sărbători



        A trecut și Crăciunul! E ultimul weekend al Anului. E Soare și plăcut așa că ne-am dus pe faleza din Jaffa. Suzy a pregătit dimineața prînzul, adică mîncare de mash cu orez lăsat să asude în pături pînă ne-om întoarce din plimbare, restul fiind în frigider – supă de pui cu aripioare, salate...
        Cu greu am găsit parking, lumea plimbîndu-se în soarele ”ierntec”, afară fiind numai 20°C. Într-o doară am luat o  înghețată italiană pistachio și vișine cu ciocolată, apoi din plimbare între mare și faleză am ajuns în Shukul Jaffa din vechiul port modernizat în săli de expozitii, restaurante, cîrciumi și bazar. Am degustat niște cașcavaluri, niște sărmăluțe călugărști, măsline, mini-gogoșari murați, din toate luînd și pentru casă, oricum vine Revelionul, ca mai apoi să ne plimbăm pînă la parcaj.
        Din degustări n-am rămas înfometați, așa că am dat o raită la magazinele cu specialități din Jaffa, continuînd cumpărăturile pentru Revelion: ne-am mai aprovizionat cu niște salate de vinete, thina, humus, zacuscă, apoi cu niște roast beef, șuncă românească și italiană, filetes de anchoa și ca desert tot felul mini-ciocolături umplute.
        Acu nu ne rămâne decât să sărbătorim Noul An! Belșugul mesei să-l continuăm și în Anu care vine...

joi, 13 decembrie 2012

Amintiri de Iarnă



În magazinul de mirodenii și alte gusturi ce nu-s pe meleagurile noastre, se împletesc miasmele copilăriei.
Printre sacii cu scorțișoară, cuișoare, migdale, vanilie, boabe de cacao, chili, enibahar, am dat de castane.
Și m-am trezit în Piața Amzei, în plină zăpadă, lîngă taraba tăciunată, înmiresmată de castane coapte.
După ce-am cumpărat toate mirodeniile ce ni s-au împuținat, n-o să le înșiruesc căci lista-i lungă, nu m-am abținut și am terminat cumpărăturile cu un pumn de castane. Deja în nări îmi fremăta mirosul de iarnă  -  tăciuni și castane pe jăratec.
Ajuns acasă, am trebăluit prin toate ungherele căutînd plata de tuci, n-am găsit-o (cine știe la ce curățenie de Paști a fost aruncată) dar am găsit plata nouă pt. ardei copți.
Am deschis un Merlot, am pus plata pe gaz, am crestat castanele, și... s-a declanșat avertizorul de temperatură și fum... După ce am liniștit centrala că totul e sub control, am pus ventilatorul și air conditioner-ul în funcțiune, și în fine mi-am prăjit amintirile. Apoi m-am ars pe degete decojindu-le. Gustul nu l-am regăsit, afară plouă, asta fiind Iarna Telaviviană, dar amintirile si Merlot au fost autentice. 

vineri, 16 noiembrie 2012

Printre Rachete



      Sunt locuri unde copiii urmăresc Eclipsa de Soare, citind Un Yankeu la curtea regelui Arthur, sunt locuri unde copiii urmăresc traiectoria Stelelelor Căzătoare, și sunt locuri unde copiii se ascund de Rachetele trase de niște fanatici, care vor să schimbe ordinea Mondială.
      Eu deși am trecut de copilărie, am rămas un Yankeu monden al Curții Arthuriene, un copil al Stelelor Căzătoare, și un adept al Nonviolenței.
      Trăiesc pe meleagurile Biblice, și încerc să scriu aceste rânduri printre Rachetele care disonează Spiritul Uman.

vineri, 9 noiembrie 2012

Marilena



O codană cu o privire ștrengărească își făcu intrarea în clasa de Realiști. Noi tocmai eram ocupați cu Vietnamul, aruncînd bulgări de hîrtie și avioane din aceleași foi de maculator de Latină, în toate direcțiile clasei.
Brusc s-a oprit ”războiul”, la intrarea Umanistei Blonde. Ne-a fost prezentată ca nouă colegă, codană umanistă ce peste noapte hotărîse să devină Realistă.
Minune de Sf. Sava, mi-am zis, și mi-am văzut mai de parte de bîrfele din Paris Match, în războiul repornit.
Fiind o marți, după ore m-am întîlnit cu prieteni de-ai părinților la Nestor, la o cafeluță și un cogniac, ca pe la 8 seara să mă reîntorc la Catedrala Sf. Iosif la seară de Bach, remarcînd blondul codanei printre ascultători și enoriași; probabil că și Ea m-a remarcat.
Și uite așa din remarcă în remarcă am rămas prieteni de-o viață.
Prietenia de liceeni s-a continuat și după anii de College. Sigur că viața de liceeni din anii  60 nu se compară cu cea de acum. Ne petreceam timpul liber la concerte, operă, teatru, parcuri și acasă, citind. Eram mult împreună, filozofînd verzi și uscate, comentînd un spectacol, sau pur și simplu citind pe o bancă în parc, sau acasă. De vizitat, Eu o vizitam, și asta nu prea des. ”Cavaler” fiind o luam și o readuceam acasă cînd mergeam împreună la spectacole, sau numai la plimbare, și nu numai.
Prietenia noastră a rămas de suflet, nu de trup. Ne înțelegeam din priviri, dintr-un gest, fără vorbe.
După College, deși optaserăm pentru studii universitare diferite, Marilena fiind o Realistă pe o bază Umanistă solidă, ne-am regăsit la aceeași Facultate de Construcții. Eram în clase paralele, având programe diferite. Sigur că acest lucru nu ne-a separat, deși aveam colegi, atribuții, și cerc de prieteni diferiți.
Într-o seară de vară, după cum spune poetul, am fost invitat de Marilena să-l cunosc pe Hans. Știind că Ea nu vorbește germana, și presupunînd că el nu vorbește franceza, m-am întrbat cum o să ne înțelegem. Ei se înțelegeau minunat în rusă, Eu mai mult sorbind spuma de bere.
La un moment dat, la începutul vacanței Marilena mi-a spus, ”plec să-l vizitez pe Hans în Germania” (lucru nu tocmai simplu în perioada Cortinei de Fier, Anno Domini 1971);  în camera de alături Gelu, fratele Marilenei, exersa o sonată melancolică la vioară, iar d-na Antonescu era preocupată într-un colț al apartamentului.
 Am întrebat-o cînd are zborul, despărțindu-ne la aeroport.
 Inima îmi spunea că o să ne revedem cîndva pe alte meleaguri. Nu după mult timp m-am dus la o cafeluță în apartamentul de la Sala Palatului, între sorbituri, mama Marilenei  întrebîndu-mă dacă să-și dee consimțămîntul la Căsătoria fiicei cu Hans. Am sfătuit-o să și-l dee, căci nu poți să te opui hotărîrii, și nu merită să rămîi cu Iz amar toată viața.
După vreo 5 ani de la eveniment, m-am revăzut ”el fugitivo” cu Marilena, ce vizitase Bucureștiul după cutremurul din '77; am discutat ca și cum numai cu o zi înainte ne băuserăm cafeaua împreună. Apoi în vara anului următor eu am plecat la Moscova, Sankt Petersburg, ca Crăciunul și Silvesterul să-l petrec cu rudele din Budapesta. Revenit la București am hotărît să plec în Israel.
In corespondențele cu Marilena am felicitat ideea ca Gelu să se mute în Germania.
Și, ca în romanle Cavalerești, ne-am revăzut după 20 de ani, pe aeroportul din Frankfurt. Am petrecut  2 săptămîni la invitația Marilenei. Eu cu soția eram în vacanță în Europa - Germania, Elveția, Austria. Nu ne calculasem o vizită așa de lungă la Marilena, și și mai puțin ca invitați. Ne-am cunoscut și cu familia lui Gelu, reluînd firul.
Am avut timp să ne depănăm cei 20 de ani, să discutăm despre lumea în care trăim, despre speranțe, visuri, împliniri și dorințe.
Meandrele vieții ne-au schimbat, Ea devenind mai posesivă, și cu o anumită agresivitate de ”leadership”, Egoul învingînd Rațiunea.  Eu am pus agresivitatea și încăpățînarea pe seama dorinței de reușită într-o lume nouă, într-o lume a concurenței.
Am discutat și despre educația lui Ingrid, fiica Marilenei, care excela în toate: vioară, balet, Karate, învățarea limbilor (franceză, engleză, germana și româna fiind limbi materne). Am susținut ideea pentru un schimb de College cu USA, din două motive: primul - să iasă de sub ”tutela dominantă” a mamei, și al doilea - a cunoaște o altă lume (sistemul American fiind total diferit de cel European).
Reîntorcîndu-mă acasă în Israel, depănînd pozele, combinînd impresiile cu corespondența primită din Germania, am început să înțeleg că există o ruptură între Marilena și familia lui Hans, și între Marilena și Ingrid (după întoarcerea din USA).
Cu anii, ruptura s-a transformat în prăpastie,  Marilena & Hans mutîndu-se în Bretania. Hans s-a reîntors în Germania, Marilena ducîndu-și viața într-o agresiune nu numai verbală față de familie.
La aceste probleme Eu am încercat să dau sfaturile prin telefon, dar fără să ducă la accptarea celuilat capăt al firului; am acceptat situația de-a deveni o simplă ureche, un simplu umăr pe care să te sprijini când îți vine. Între noi s-a depus o tăcere a recunoașterii noii situații. Și totul s-a sfîrșit prin e-mailul lui Gelu, ce m-a anunțat de ruperea firului vieții al Marilenei.
Și cum prietenia noastră de suflet ne-a călăuzit pe meandrele vieții, o mortalizez în ritm de HAIKU.

Marilena A
raţiune și Ego
te-am cunoscut

Marilena W
raţiune învinsă,
eşti numai EGO

Singuratecă,
împrejuru-ţi restrişte
Ne-ai părăsit

marți, 30 octombrie 2012

Tablet

Comoditatea m-a facut sa ma dotez cu in Tablet Samsung Nexus 7. Acum pot as scribalesc unde ma apuca inspiratia. E comod sa-ti citesti presa, sa-ti rezolvi corespondenta unde te apuca.

luni, 1 octombrie 2012

La a 63-a aniversare



Și a mai trecut un an, încă o boare peste timpul petrecut pe Pământ. Deși nu sunt omu bilanțurilor, cuget la ceea ce-am realizat.
Am realizat să-mi trăiesc clipa. Continui să lucrez pentru ”o clipă de fericire sufletească ”. Ce-i ”clipa de fericire sufletească”?  E o treabă individuală. Dacă a meritat și merită efortul? DA, merită.

sâmbătă, 11 august 2012

Iran 2012



De mult timp Iranul dorește să fie recunoscut ca putere zonală, nu numai religioasă, ci să fie cooptat în Elita Nucleară. Nefiind dorit, o face prin forță, tolerat fiind de Rusia și China. Cele două putri nucleare avînd un istoric nucleare asemănător cu ce se întîmplă în Iranul de azi, dar în alt context.
Deci Iranul a dezvoltat și dezvoltă cercetări pașnice nucleare, a construit și continuă construcția de rețea electro-nucleară. Pînă aici nimeni nu spune nimic, deși simte tendința iraneană spre nuclearizre militară.
Și acum se pune întrebarea ”poate fi oprit Iranul în producere de armament nuclear?”
Un atac împotriva Iranului la ora actuală se poate transforma într-un război ale cărei consecințe nu pot fi estimate.
Iranul chiar dacă va poseda armă nucleară nu o va folosi, căci acest lucru va duce la autodistrugere. Un război nuclear ”zonal”, este numai pe hîrtie, căci declanșarea lui duce la ripostă condusă de sisteme electronice terestre și nu numai, cu alte cuvinte chiar dacă ai distrus ”adversarul”, sistemul electronic funcționează fără control uman.
Vînturi și ape radioactive se vor propaga pe tot mapamondul, deci nimic nu va fi zonal. Furtuni și ploi radioactive cu toate consecințele vor atinge toate continentele.
Fiecare să gîndească rațional, nu emoțional, nu în funcție de declarații în presă, asta mi-e concluzia.

sâmbătă, 28 iulie 2012

London 2012



Spectacolul de deschidere al cele de a- XXX – a Olimpiadă a fost fantastic.
 O istorie a umanității, o istoriea spiritului britanic.
Torța Olimpică ca simbol al generației viitoare, ca simbol al înțelegerii și înfrățirii națiunilor, a desăvîrșit evenimentul.
Bravo Danny Boyle, Bravo Anglia

vineri, 8 iunie 2012

Pălăria


      Veni și vara, așa într-o diminiață, după o noapte de lună plină. Soare cît cuprinde pînă și după răsăritul Astrului Nopții. Colecția de pălării de soare trebuie completată, așa că ne-am dus la Mall. După ce am trecut prin mai multe magazine, admirînd pălării din hîrtie, elegante dar nelavabile, pălării de paie, dar în culori neadeacvate, am reușit să găsim Pălăria. Se poate spăla,  se poate îndoii în poșetă, ce mai am luat-o la preț de chilipir, tocmai făcîndu-se o reducere de oră. (n-am căutat-o, dar n-am refuzat-o).
      Apoi, am străbătut Mall-ul spre parking, trecînd printre dughenele cu mîncare de casă și produse alimentare butique. Aici, am degustat tot felul de brînzeturi și cașcavaluri, dressuri de salate, ca într-un final să plecăm încărcați ca un Pom de Crăciun.
      Ajunși acasă obosiți, ne-am refrișat cu cașcavaluri gourmet, friptură rece din frigider + dressuri, salate de houmus, artichock și cum nu, un pahar de Merlot.
      Și toate astea ni s-au tras de la o Pălărie chilipir.

marți, 8 mai 2012

Smartphone – android – internet


      Ca să nu-mi complic viața cu Internet Kiosk în străinătate, avînd Samsung Galaxi, m-am interest la firma Pelephone al cărui abonat sunt, care este cel mai rentabil pachet de convorbiri din străinătate cu casa, SMS-uri și Internet, convorbiri locale în străinătate și convorbiri internaționale. Tot chestionarul ăsta pentru o călătorie de cca 3 săptămîni în Austria.
      Cum firma Pelephone este super modernă, pe site-ul lor am petrecut ore în chat, ca în final să comand un pachet de 100$. Ce mai, am zis că am făcut o afacere bună, și am folosit mobile phone-ul ca și acasă, citind mail-ul, știri pe scurt, și timpul probabil. Am sunat vecinii la care am lăsat cheia de la casă, dacă totul e O.K., ne-am sunat prietenii din Austria, stabilindu-ne întîlniri, și cam atît.
      Ne-am întors cu bine din călătorie, și am controlat pe Internet nota de plată, stînd pe fotoliu cu laptopul în poală; 2500$. Noroc că m-am lăsat pe spate, căci altfel trebuia să-mi iau un nou laptop.
      Am mai citit o dată, și încă o dată, și m-am lămurit: Internet via Lichtenstein. Am luat legătura cu firma Pelephone ... și ...
După 2 săptămîni, mi-au anulat nota de Lichtenstein, spunîndu-mi că am fost ”racolat” de o firmă de servicii Internet.
Întrebîndu-i de ce nu m-au sunat ca să mă atenționeze, n-am primit răspuns. Curios este că știau cînd și unde mă aflam, trimițîndu-mi SMS: bine a-ți venit în Germania, bine a-ți venit în Austria, etc., etc. În sistemul de verificare, au constatat că nu am părăsit Austria, dar Smartphone-ul a fost racolat, bine că nu și EU. Nu am reușit să primesc explicații despre securitatea folosirii Internetului, și mai ales cum știau în ce țară Europeană mă aflam, chiar și cînd nu foloseam aparatul; nu folosesc aplicația ”follow me. Pe scurt, ai Smartphone, nu mai ești Omu Invizibil.
Te-au cunoscut vecinii toți
Și TU m-ai cunoscut,
Chiar dacă EU, nu

vineri, 4 mai 2012

Austria 6


            Capitolul 6 – Excursii      
      Wattens – Swarovski
De cîte ori suntem în Austria ne petrecem o zi la Swarovski – Wattson, în apropierea Innsbruckului, bucurîndu-ne de expoziție și bine-nțeles și de magazin. Expoziția este o plăcere pentru toate vîrstele, tot timpul sunt exponate noi, de data asta în jocuri de lumini și mișcare. După cîteva ore bune petrecute aici, ne-am dus în localitate să ne întărim trupul, după ce de suflet avusesem deja grijă. Am intrat într-o cofetărie ce servea și masa de prînz, bucurîndu-ne de bucătăria autohtonă, dar mai ales cu relația dintre consătenii ce veniseră la o cafea și o prăjitură, relație amintindu-mi de Aradul bunicii. Apoi, GPS-ul m-a bălăcărit o țîră prin zona industrială a Innsbruckului pînă ce văzui indicatorul Bolzano, aici luînd-o spre Salzburg, ca o dată cu înserarea să ajungem la Bad Gastein.

      Salzburg
Orașul, zona veche, pentru noi este neschimbată, simțindu-ne acasă pe străzile și în piețele pline de turiști. Bunăstarea orașului se vede în vitrinele ce afișează prețuri – locul 5 din lume. Am urcat cu trenul în cetatea plină de vizitatori primăverateci, bucurîndu-se de soarele blajin al Paștelui, apoi cu liftul pe dealul de-alături, vizitînd Muzeul de Artă Modernă, exponatele fiind la limita pornografiei, și asta nu numai remarca noastră. Ne-am bucurat de o masă țărănească în piața orașului, comandîndu-ne sandwich la dugheana producătorului, după ce degustasem bunătățuri de cerb și cașcavaluri cu fructe de pădure. Și dacă tot e vorba de Salzburg, să nu uităm că bunăstarea i se datorește vechilor mine de sare de la Hallein, ale căror galerii ajung pînă-n Bavaria. Am petrecut aici, în mine, alături de turiști italieni, japonezi și cum nu, israelieni. Apoi am vizitat satul celt, unic, rămas pe aceste meleaguri.

      Piscuri
Cum poți să fii în Austria fără să urci pe munte? Am străbătut în lung și-n lat, bucurîndu-ne de zăpadă și soare, de zile înnourate, de ceața de sub noi, simțindu-ne tineri, admirînd schiorii, și copiii în vacanță. Am trecut prin văi în plină înmugurire primăvăratecă, pudrtată de zăpada mieilor. Ce mai, o adevărată sindrofie a naturii în renaștere.

      Carintia
Zi ploioasă și cețoasă în Gastein. Am plecat de dimineață, spre Carintia, prinzînd trenul de 9, ce ne-a trecut cu mașina prin pîntecele muntelui, ca în mai puțin de 2 ore de drum prin văi largi și peisaje ce ne amintesc de Transilvania să poposim pe malurile Wörther See, în pitoreasca așezare Maria Wörther. Acilea, admirînd natura înflorită, am vizitat bisericile din secolul XIII, ca apoi să ne continuăm drumul pînă-n capitala Carintiei, Klagenfurt. Pe drum ne-am abătut la Pyramidenkogel, admirînd din înălțimea turnului văile și munții Carintiei. Klagerfurt, orașul vechi, ne-a reamintit de orașele transilvănene ale copilăriei și tinereții; ne-am învîrtit pe străzi, amintiri străfulgerîndu-ne memoria, ca în razele după-amiezii să purcedem pe drumul de întoarcere spre văgăunile cascadate ale Bad Gasteinului.

Austria 5


           Capitolul 5 Gourmet
        O vacanță nu-i vacanță fără plăceri culinare.
      Diferența dintre Franța și Austria:                                                   În Franța fiecare reataurant are meniuul ei, dar la toate, bucatele  au același gust, în timp ce în Austria toate restaurantele au același meniu, însă gustul diferă de la unu la altu.
      Nu-i dezig pe austrieci. Peste tot am simțit izul bucătăriilor copilăriei, și asta face mai mult decît cel mai sofisticat chef cuisine.
      Printre altele ne-am bucurat de o supă de goullash, alta cu leberwurst noodle, ne vorbind de un shnitzel vienez, un cordon bleu, un file de pește cu cașcaval în sos de ciuperci.
Pe vîrf de munte, o friptură de purcel la tavă pe varză acră, îmblînzită cu o carafă de bere înspumată, și asta pe terasa arsă de Soarele montan.
Deserturi n-au lipsit, descrise în alte pagini, și nici înghețata italiană adusă zilnic, de la sursa mamă, din Italia.
O altă plăcere au fost sandwich-urile comandate ad-hoc în piețe, cu produse de fermă.
Și în final, gourmet-ul de la delicatesse în magazinele alimentare, brînzeturi ”puturoase”, excelente, și mezeluri autohtone și italiene.
Vinuri?  m-am bucurat de cele autohtone, de buturugă.
Închei Urîndu-vă: Bon appetit

Austria 4


            Bad Gastein
      Oraș montan, turistic și balnear, dezvoltat pe falia cascadată de ape ionizate. Noi am vizitat orașul cu vreo 10 ani în urmă și ne-am atașat de așezare, așa că l-am luat ca bază în această vacanță, ne mai fiind la vîrsta la care să ne mutăm de la un hotel la altu. Preferăm să facem excursii de-o zi, luînd masa de dimineață în tihnă, în salon, iar seara rezolvîndu-ne în funcție de oboseală.
      De la Munchen, după ce am luat cîteva lucruri minimale la Superul Alimentar din Aeroprt, am plecat pe drumul indicat de GPS la Bad Gastein. Ghidul GPS a ales pentru noi Scenic Road, așa că am șofat pe drumuri frumoase, secundare, dar nesfîrșite, și asta după jumate de noapte nedormită  petrecută în parte pe aeroportul din Tel Aviv, și cîteva ore de zbor. În fine, la un moment dat, văzînd că merg cam de mult timp în paralel cu granița, am deschis harta, obligînd ghidul electronic să mă apostrofeze ”schimbare de itinerar”. Pe drum am fost opriți de lucrări de întreținere, ceea ce ne-a permis să ne bucurăm de sandwich-urile de la Super. Timpul bun chiar răcoros 10°C, nu cald ca la noi, a făcut ca air conditioner-ul din mașină să funcționeze toată vacanța pe 21°C. În fine ne-am regăsit în atmosfera plăcută, montană a tinerții.
      După cîteva ore am ajuns la reședință. Am fost primiți cu ciripit de păsărele, atmosferă în prag de primăvară și piscuri înzăpezite. După ce am primit cheile, indicații de comportare, hărți locale, am coborît în oraș pentru cumpărături mai serioase, conduși de data asta de ”îngrijitorul” apartamentului și nu de GPS; acum am învățat noi GPS-ul drumul spre casă.
      Orașul era în pauza dintre sezoane, după cum am aflat de la agenția de informații locale. O parte din hoteluri erau închise pentru renovare, altele pentru vînzare. Acum am înțeles de ce am găsit cu greu loc de cazare via Internet. Pe noi nu ne-a deranjat. Magazinele și Hotelurile deschise erau împodobite de Paști.
Telecabinele au funcționat pînă pe 14 aprilie (dată la care au intrat în revizie tehnică), ultimele zile de vacanță petrecîndu-le pe alte culmi. Am urcat de 2 ori, în zile însorite, la 2230 metri, plimbîndu-ne pe podul suspendat și pe deckul punctului de observare, superbe realizări turistice. Ne-am încălzit în restaurantul de pe pisc cu o ceașcă de ciocolată aburindă și un strudel înotînd în sos de vanilie.
      Înaintea înserării ne-am plimbat pe promenada ce leagă zona în care am locuit cu centrul orașului, cca 15 minute de mers; am continuat de cîteva ori promenada de-a lungul albieie rîului tumultos ce separă în două orașul, pînă în localitatea vecină, desmorțindu-mă după șofat. La întoarcere ne aprovizionam de la o brutărie – cafenea cu strudel de mere, cremschnitte, prăjituri cu brînză și fructe de pădure, tort de ciocolată, toate redîndu-ne gusturile copilăriei.
Ne-am bălăcit în apele thermale din complexul balnearal orașului, loc săpat în stîncă, foarte bine amenajat. Luîndu-ne după reclamă am vizitat și complexul balnear modern din localitatea vecină Bad Hofgastein, dar am rămas dezamăgiți (apa thermală de numai 26°C a fost răcoroasă pentru noi, culoarele la numai 20°C între vestiare și dușuri au fost de-a dreptul reci).
Și cum nu se poate fără ..., aici la Bad Hofgastein am ajuns la gara care nu există.
Într-una din zile am constatat că nu găsim una din cele 2 chei ale casei. Am coborît în oraș căutînd un loc de multiplicat chei, dar n-am găsit. Mi-am amintit că la noi sunt locuri de multiplicat chei în cadrul magazinelor ca Home Center. Am întrebat într-un Super ce avea și produse tehnice unde pot găsi acest servici; mi s-a răspuns că în Bad Hofgastein există Lager House, și acolo este acest serviciu. Am plecat la Lager House, care mi s-a spus că este vis a vis cu gara. Bad Hofgastein am găsit, dar gara ioc. După ce am făcut de cîteva ori ocolul magazinelor de la intrare în oraș am reușit să înțeleg că trebue să merg nu pe strada principală ci pe șoseaua paralelă cu localitatea ca să dau de gară. Am tot mers, pînă am dat de o benzinărie, hăt bine din localitate, aici spunîndu-mi că-i ultimul loc de întrebat înainte să renunț. Tînăra de la benzinărie, m-a liniștit că sunt pe drumul cel bun, mai am încă 2 km. După cca 2 km, neîntîlnind decît cîteva vaci am căutat înfuriat un loc de întoarcere și m-am trezit față-n față cu Lager House. Mi s-a multiplicat cheia cu una asemănătoare, dar mai groasă, cel care se ocupa de treaba asta fiind cu ochelari ai căror dioptri au lăsat de dorit (concluzia mea). Gara a fost o dată în zona respectivă, localnicii încă amintind-o ca punct de reper.

Austria 3


            Capitolul 3 Prietenii
      Cea mai frumoasă amintire a excursiei a fost întîlnirea cu prieteni din tinerețea Bucureșteană, Tg. Mureșană –Brașoveană.
      Părinții au fost generația războiului, noi fiind generația renașterii. Dar, și totdeauna există un DAR între generații, aspirațiile părinților nu au coincis cu ale noastre. Libertatea cugetului și a gîndirii, noi am simțit-o îngrădită de societatea în care ne-am născut și educat. Nu negăm valorile primite, dimpotrivă ne-am clădit pe temeliile ei, dar n-am acceptat îngrădirile, optînd pentru o lume a libertății spiritului.  Generația mea s-a realizat prin ea și mai ales prin copiii și nepoții ei. Nu are importanță unde ne-am realizat, în Bătrîna Europă – dincolo de Cortina de Fier a studenției,  America,  sau Australia. De cîte ori ne întîlnim, reluăm firul discuției ca și cum am întrerupt-o ieri; timpul și locul reînnodării firului neavînd semnificație.
      Nepoții sunt deja europeni, bunicii fiind unguri, italieni, suedezi, mătuși austriece, germane. După cum spune Felix nepotul, bunica 1 îmi citește povești în maghiară, bunica 2 în italiană, tata îmi vorbește în tiroleză, iar în germană așa cum trebue mă descurc cu mătușa.
      Nu pot să nu închei acest capitol cu pățania lui Sani, care ne-a părăsit, părăsind această Lume, lăsîndu-ne amintiri de neuitat.
      Sani a avut în studenția de arhitect la București o colegă Boliviană, prietenă ce l-a făcut să învețe spaniola. Într-o seară vieneză, Sani s-a gîndit că ar fi intersant să-și caute prietena din studenție; în fond poate Luciana a rămas în Bolivia. Ce mai, a sunat ambasada Boliviei, cu cererea de a se căuta o arhitectă cu numele de fată Luciana ...ce a studiat la București între anii .... Funcționarul ambasadei, a răspuns că s-ar putea ca căutarea să ia cîteva săptămîni; dacă D-mna Luciana va dori, va relua legătura, acest lucru fiind la latitudinea ei. Ca să nu fie probleme de scriere a numelui funcționarul ia cerut lui Sani sa-i dicteze numele pe litere. D-nul arh. Stibli a dictat: Sigismund Theodor Ignatius Bartolomeo Ludovic Iulius. După vreo trei săptămîni, Sani a primit o telegramă de la ambasada Boliviei: D-mna Arh. Luciana ..., nu cunoaște nici o persoană cu numele Sigismund Theodor Ignatius Bartolomeo Ludovic Iulius.

Austria 2


            Capitolul 2  Hărți și GPS
        Ca tot călătorul trecut de prima tinerețe, după ce m-am documentat de ultimele noutăți ale fostului Imperiu Austro-Ungar, am cumpărat ultima hartă a Austriei moderne.  Am comparat-o cu cea pe care o folosisem cu cca 10 ani înainte, și negăsind mari diferențe, mi-am zis ”hai să fiu în pas cu timpul”, așa că am cumpărat și un GPS. Ce e sigur, e sigur.
      La Munchen, Eurocar mi-a închiriat un Renault Scenic automat, dotat cu GPS, GPS ca bonus.  O.K. mi-am zis, și am rugat tînărul de la Eurocar să-mi arate cum funcționează GPS-ul montat în mașină, acesta nereacționînd la degetele mele boante, eu fiind obișnuit cu ecran touch.  Pe scurt mi-a prezentat drăcia asta, cu care nu m-am împrietenit, așa că am folosit GPS-ul de acasă.
      Toată tărășenia a fost că atunci cînd exact aveai nevoie de indicație ori intra în loop, ori se bîlbîia, așa că pînă la urmă tot harta ne-a descurcat, Zsuzsi fiind un navigator experimentat.
      Ultima năzbîtie GPS-ul ne-a făcut-o la întoarcerea pe Aeroportul Munchen, făcîndu-mă să-i dau ture, ca și cum eram la Raliu. Am renunțat la serviciile moderne.
După ce m-am bălăcărit cu mașina pe toate intrările de autobuze, personal și tot ce nu era pentru public, în final o mașină a securității aeroportului a binevoit să-mi zică ”follow me”, arătîndu-mi gaura discretă prin care trebuia să trec să predau mașina închiriată.

Austria 1


Capitolul 1 Internet și Realitate
      Ca oameni ai mileniului al III-lea, era computerului, ne-am pregatit vacanța, din timp, prin Internet.
      Biletele de avion le-am comandat prin Internet, și în timp ce treceam de pe un ecran pe altul după cum ne indica site-ul firmei aviatice El Al, locurile nu numai că nu ni s-au păstrat, dar au dispărut. Ca oameni versați, în loc să închidem computerul, am telefonat la EL Al; o funcționară ne-a lămurit cu multă amabilitate că Firma are prioritate absolută (dacă în timp ce tu comanzi și firma comandă, tu rămîi cu buzele umflate). În cazul nostru, vom primi locuri nu mai puțin bune decît cele dorite, și în plus avem posibilitatea de a comanda meniuul. Ce satisfacție!?!; am comandat meniul pentru masa de dimineață la dus, și masa de prînz la întors. Am fost serviți înaintea celorlalți călători, cu sufertaj pentru doamna Gross și bine-nțeles pentru domnul Gross, constatînd că toți ceilalți călători au primit același lucru, dar, după noi.
      Locuința, după multe căutări am comandat-o, ținînd cont de comentarii. Ceea ce ne-a uimit au fost puținele locuri libere la Hoteluri și apartamente de vacanță. Am crezut că totul se datorește perioadei, noi făcîndu-ne vacanța în Bad Gastein de Paște (anu acesta Paștele tutror suprapunîndu-se, chiar și cu cel al Cailor). Să n-o mai lungesc, am închiriat un apartament cu bucătărie utilată, cameră de baie, 2 dormitoare, salon. Proprietarul trăiește în Anglia, iar apartamentul este ”îngrijit” de un coleg de firmă ce locuiește în localitate. Apartamentul într-adevăr era amplastat într-un loc superb, liniștit, dar accesibil numai cu mașină, pe un drum de lățime medievală (de fiecare dată mă Rugam Cerului și Pământului să fiu singur pe drum), ultima porțiune fiind cu carosabil natural, într-o parte zid de stîncă, în cealaltă lizieră cu cădere liberă de cîțiva stînjeni buni.
      Întrebînd de săpun, ni s-a spus, ”păi asta trebuia să vă aduceți de acasă”. În consecință ne-am aprovizionat de la primul magazin, căci nu ne-am gîndit să aducem via avion din Orient.
      ”Prosoape, se schimbă o dată pe săptămînă”. După o convorbire cu proprietarul din Anglia, colegul ne-a adus încă 2 rînduri ca să schimbăm după obiceiurile noastre.
      ”Hîrtie igienică, 2 suluri/săptămînă” (rație veche imperială?!?) așa că, ca și cu săpunul ne-am aprovizionat de la magazin. Bine am făcut, căci apa de Bad Gastein e curativă și purgativă; ne-am aprovizionat din belșug și cu apă minerală.
      Dar apartamentul a avut și avantaje. Am fost singuri, fără vecini. Radioul și TV-ul funcționînd numai în Germană, nu le-am folosit; proprietarul a uitat să contracteze și BBC & CNN. Știrile meteo le-am obținut telefonic de la agenția locală de informații turistice, sau prin Internetul telefonului mobil. Am avut mașină de spălat vase și de spălat rufe, și detergenți.
      Și cu asta am terminat lamentările cu Internetul, devenind turiști ai generației noastre, cei în a doua tinereți.

duminică, 1 aprilie 2012

Sărbători Fericte

חג פסח שמח 


Sărbători  Fericite !


Happy Easter !



Început de primăvară


Primăvară. Timp nebun. Cînd răbufniri de viforfiniță, cînd zile de caniculă. Ploi, ceață, zăpadă, căldură, toate de-a valma. Apele nesfârșite ale cerului mătură în puhoaie nezăgăzuite pământul; rîurile de mult și-au depășit matca, înundînd tot tăpșanul. Și într-una din zori, totul a revenit la normal. Florile ne încîntă cu culori, păsările și gîzele ne mîngîie auzul, miresme de pământ jilav și nectar ne gîdilă nările.
Soarele încă blajin, îmbie la plimbări pe falezele Jaffei; acum e timpul cînd te unduiești între patrupezi blajini (cîini șamponați bine crescuți și pisicile locului bine întreținute de localnici), cicliști, turiști, admirînd surfiștii și veleieștii. Te întărești pe plimbarea de 6 km cu o înghețată italiană, ca mai apoi să te reîntorci la volanul mașinii în apartamentu-ți de pe colină, admirînd din salon îmbinarea cerului cu marea.
Se apropie Sfintele Paști iar dorul de ducă îmi bîntuie spiritul. Am lăsat totul baltă. M-am urcat în Pasărea Argintie părăsind Răspîntia Religiilor, pentru tărîmurile Cruciaților. 

luni, 27 februarie 2012

Eilat în februarie

        Zile de iarnă, în Eilat. Deși la amiază sunt 22-24°C, pentru noi este răcoare; dimineața și seara sunt numai 16°C. Finlandezii și Francezii se simt bine, ca într-un sfîrșit de vară, zbenguindu-se în costume de baie, în timp ce noi ne încotoșmănim în veste termice antivînt. Și ca tot omu, ne place să ne lamentăm, de orișice și pentru orice. Anu acesta am acceptat să participăm la festivitatea anuală a Club Royal-ului, festivitate de 2 zile la Eilat. Ne-am cazat la King Solomon Hotel (hotel al Rețelei Isrotel, membră a Club Royal-ului) ca de altfel toți participanții; pe lîngă noi, turiști din Franța și Finlanda, lucru ce nu ne-a deranjat, dar și israelieni care ... Nu prea i-am înțeles pe israelieni, de ce au venit la hotel, căci mai tot timpul au stat ca la șatră, cu ușile deschise și cu dute-vino non stop între camere; ar fi fost mai acceptabil pentru toți dacă ar fi optat pentru cort beduin.

        Ca membrii ai Club Royal-ului am fost întîmpinați cu cocteiluri, fursecuri, fructe, și alte acadele, pe care israelienii le-au degustat, dîndu-ne de știre că nu sunt otrăvite; gardieni nepoftiți. Sigur că în cameră am fost răsfățați cu fructe, ciocolăți, prăjituri, din patrea Rețelei Isrotel.

        Seara, autobuzele ne-au dus la Cina cea de Taină, oficiată cu mare fast la Princess Isrotel. Nu putem să ne plîngem de servicii, mîncăruri, dar putem spune că programul de Stand-up, prezentat de Nancy Brandes (consătean de București) nu a fost pe placul nostru; cam vulgar pentru noi, poate că la altă vîrstă l-am fi categorisit altfel.

A doua zi prînzul, anunțat ca bucătărie grecească, a fost servit într-un Pub; alegere nefericită, căci noi nu suportăm ecranele TV imense, muzica de fond care e la un volum ce nu te lasă să-ți auzi partenerul, nevorbind de comeseni, dar ca recompensă te masează din interior, în sistem vibrator în ritm săltăreț. M-am servit cu un pocal de vin și am părăsit locul, preferînd o plimbare pe faleza însorită, o masă frugală și ca desret o înghețată italiană.

A treia zi de shabes, am participat la un cocteil numai pentru membrii, totul fiind tip-top, așa că orice lamentație este nelalocul ei.

După amiază, am plecat cu un grup de 4 olandezi într-o excursie cu jepp, în împrjurimile Eilatului. Am vizitat palntațiile de curmali, învățînd că numai ”masculii” dau fructe, și asta știi numai după 5 ani de cînd ai plantat; tot e bine dacă comparăm cu cedrul roșu care-l știi numai după 500 de ani că e de fapt un sequoia, și nu un cedru ordinar. Am continuat drumul pe lîngă ”plantații” de alge, cea mai modernă fabrică japono-israeliană, ajungînd la lacul sărat plin de shrims spre bucuria cîrdurilor de flamingo, și a noastră. Am continuat drumul prin munții Eilatului, oprind pentru un ceai de sage și o pită cu ulei de măsline & zatar, preparate ad-hoc de șoferul-ghid, ca o dată cu apusul Astrului să ne oprim din hurducăituri la hotel. După o scurtă odihnă și un duș reconfortant am cinat la unul din restaurantele de pe faleză, bine-nțeles shrims, calamari și scoici, asta ca concurență la flamingo.

Cum nu se poate fără vizită la mall-uri, ne-am cîrpit o țîră garderoba, nu din necesitata, ci de chef.

Și după un somn bun, am încălecat pe-o șa și ne-am întors la Mediterană, de astă dată fără să ne adăpăm în Marea Roșie.

vineri, 17 februarie 2012

Străfulgerări în tampestă



        Privesc prin lucarna biciuită de tampestă valurile cenușii ale mării ce se confundă cu urgia celestă. Din cînd în cînd trosnetele butucilor din cămin acompaniază tunetele tampestei. Un regizor necunoscut îmbină luminile naturii dezlănțuite cu pîlpîielile candelelor ce tremură în vîntul ce se strecoară prin cercevele și cu jerbele din cămin ce-mi încălzesc trupul și sufletul. Jocul luminilor mă aruncă în neantul timpului, pe meleaguri de mult uitate.  
        Mă regăsesc în deșertul de la poalele Pamirului, în timp ce urgia războiului străbate pentru a doua oară bătrîna Europă, alungîndu-mă din stepele dunărene pe drumurile pribegiei. Pîrjolul apocaliptic m-a pribegit de la Carpați pe drumuri necunoscute prin Caucaz și Ural pînă la Pamir.
Un fulger confundă tenebrele descrise de jerbele căminului, cu cele ale pribegiei; călăresc între cocoașele cămilei spre țara iurtelor. Fac un popas în timp, regăsindu-mă pe spatele yakului pe drumul budiștilor. Rămân în sutana portocalie, contemplînd lumea prin meditație. Îmi ostoiesc singurătatea de pribeag în lumea spirituală ale altora.
Un ins îmbrăcat militar îmi întinde o scriitură din care pricep că sunt obligat să-mi hotărăsc viitorul. Am timp limitat să revin în Europa postbelică, s-au să rămîn undeva între Ural și Pamir. Optez pentru Europa. Drumul de întoarcere din pribegia de 5 ani, îmi ia numai 5 luni. Călătoresc în marfare și camioane; singurul document ce-mi atestă naționalitatea și cetățenia europeană fiind un petec scris în cîteva limbi, cu ștampile în loc de punctuație.  Într-o zi tot de tampestă ajung în Chișinău. Sunt îndrumat la un Comisariat, unde mi se înmînă un petec pentru camionul 60. Este ultimul camion care a trecutul Prutul în Anno Domini 1946; după acest convoi granița de west a Rusiei a fost închisă ermetic timp de jumate de veac. Asta s-a întîmplat înainte să vin pe lume.
M-am regăsit într-o lume a speranței, dar pe partea Cortinei de Fier ce nu-mi corespundea cu firea. După ce m-am format și maturizat pînă la aproape de a șasea chakră (preț de 34 de ani), am trecut Cortina. Duc în mine timpuri care mă străfulgeră în tampestele lui februar.

duminică, 5 februarie 2012

Seară Brubeck


În cadrul serilor de Hot Jazz, ale Muzeului Tel-Aviv, a avut loc o seară dedicată lui David Brubeck. În primul rând s-a prezentat filmul lui Clint Eastwood, dedicat prietenului său, marele pianist de Jazz, apoi Darius Brubeck, fiul proasătului nanogenar a dat un concert din piesele clasice ale tatălui. Și totul s-a petrecut într-o sală plină de iubutori ai geniului, sală a unui public cald, mediteranian. Cu alte cuvinte, în seara rece a lui Ferbuar, ne-am bucurat de căldura jazzistă a Brubecks Family.

duminică, 22 ianuarie 2012

Șiroaie-n ferestre


            Vîntul îmbrîncește norii plumburii ce revarsă șiroaie. M-am aciuiat lîngă flăcările căminului, cu laptopul în poală. Urgia Cerului curăță locul, răpăitul stropilor cîntînd un cînt străbun, pe pietrele pervazurilor. Trosnetul butucilor încinși însoțesc jerbele ce-mi luminează ecranul.

          Mă regăsesc pe alte meleaguri, într-un joc necunoscut al timpului și spațiului. De cîte ori mă mișc, mă aflu în alte coordonate ale zenitului, în alte timpuri. Imaginația se confundă cu realitatea. Mă relaxez pe malurile Lacului Roșu, înconjurat de florile primăverii, ca la un foșnet venit din cămin, să șed în culorile toamnei pe malurile Lucernei, admirînd piscurile înzăpezite. Glasul vijeliei strecurată printre ulucile ferestrelor, însoțind fulgerele, mă regăsește în insulele Pacificului. Aici vreascurile de mult sunt scrum, lăsînd pietrele înfierbîntate să prepare mîncarea. Stăm ca niște orientali, bucurîndu-ne de ospitalitatea insularilor, depănînd din himerele călătoriilor. Un nor dolofan, ne alungă din bătătură în lumea refugiilor montane ale semeților Rockys. Între lapoviță și ninsoare petrecem o bucată de aventură. O geană de Soare ne aruncă-n deșertul Mării Moarte, ca mai apoi, jerbe de lumini jucînd pe un bulgăre de sare să ne lase pe faleza din Old Jaffa. Privind o pînză-n apusul Soarelui mă trezesc lîngă jeratecul ce încă mocnește-n cămin, așteptînd potolirea tampestei.

vineri, 13 ianuarie 2012

Jerbele din cămin


Plecaseși de dimineață pe timp frumos, spre meleagurile visurilor tinereții. În toamna vieții m-am regăsit  în umezeala ploii mocănești ce-mi pătrunse oasele. Intrai în casă, cu un braț bun de lemne pe care le așzai în cămin; pînă focul lor încălzi camera, făcui un duș lung, fierbinte, apoi mă primenii în lînuri. Acu, aciuiat lîngă trosnetele plăcute ale cetinei, savurînd un pocal de vin fiert însoțit de bucate ce-ți ostoiesc foamea de călător, deapăn amintiri din călătorie. Fantomele timpurilor dănțuiesc cu cele ale fuioarelor de flăcări.

Valurile vieții m-au aruncat pe țărmuri necunoscute, unde am învățat obiceiurile și limbile locului, nopțile reîntorcîndu-mă în cei 7 de ani de-acasă. Nu m-am amestecat cu cei ai locului, lăsîndu-i în cultura și obiceiurile lor, încercînd să iau de la ei cele ce mi se potrivesc firii.

M-am împăciuit cu trecutu, privindu-l și judecîndu-l de pe alte fațete. Am învățat să privesc lucrurile de-afară, să dau sfaturi la modul ”bate șeaua să înțeleagă calu”.  Am învățat să gîndesc comparativ, lăsînd sentimentele la o parte.

Mi-am vizitat de-a lungul timpului eroii copilăriei, pe cei ce-i cunoscusem în romanele din podul casei; am străbătut Vechiul și Noul Continent în lung și-n lat, în pelegrinări ajungînd pînă-n îndepărtata New Zealand.  M-am perindat în Caanan cu Abrham, cu Califii pînă-n Andaluzia, ca mai apoi să mă aciuez pe Pământul Biblic.

Într-un tîrziu, obosit m-am oprit, urmărind fantomele jerbelor din cămin, în pîlpîitul cărbunilor înconjurați de cenușă.

Talcioc – piața de vechituri

În toate orașele pe care le-am vizitat sunt magazine de vechituri, tîrguri la sfîrșit de săptămînă, sau zone amenajate, ce fucționează  tot anu.
Plăcerea este să mă plimb printre lucruri din alte timpuri, aruncate în memorie. Văzîndu-le, praful uitării se risipește, mirosurile de mult uitate îmi gîdilă simțurile; închid ochii și mă regăsesc în locurile și timpurile obiectelor.
Pelegrin în timp și spațiu, din prezent în trecut, și și-n viitorul viselor neînplinite, mă bucur de mîngîierile necuvîntătoare ale talciocului. Obosit de pelegrinări, mă opresc într-un mic magazin alimentar, combinîndu-mi un sendwici din amintirile mirosurilor; îl savurez pe faleză, sub adierea sărată a mării, setea potolindu-mi-o cu un phar de juice proaspăt de rodii.
Zgomotul valurilor mă readuc la realitate; privesc surfiștii în apus de soare, apoi velierele întorcîndu-se în radă cu ultimele raze ale Astrului ce se scufundă-n Mare. În crepuscul mă regăsesc în apartament, în colțu-mi preferat, frunzărind știrile pe Internet și scribălind.

Friday, 13

Este vineri, și Cerul plumburiu s-a deschis în șiroaie.  Mi-am pus un disc cu muzică adecvată atmosferei; nu știu de ce, dar așa mi-a venit să ascult Ofranda Muzicală al lui Bach, urmărind Marea învolburată ce se confundă cu Cerul, în nuanțe cenușii.

Deși nici o pisică neagră nu mi-a tăiat drumul, toate se petrec după un scenariu Murphy-ian. Luîndu-mă după o reclamă de Fresh-Market, mă dusei într-o așezare agricolă să cumpăr produse organice, proaspăt culese. Ploaia a început exact cînd am ieșit din mașină, spălîndu-mă de sus pînă jos în numai cei 15 metri ce despărțeau parkingul de magazin. Prețurile au fost duble față de magazinul organic din oraș, unde îmi fac cumpărăturile curente, de parcă udarea Dumnezeiască le-a cultivat și bagloslovit. Dar mă rog, dacă tot îs aici, apăi am cumpărat cîteva prospături.

Ud, și înfrigurat, m-am retras cu Bach și o cupă de Merlot în colțul cu laptopul; mouse-ul wireless, brusc a încetat să fie recunoscut de laptop, așa că m-am reîntors la clapă. Tot ce caut, nu găsesc. Încetez să mă lamentez, căutînd pisica neagră, dar n-o găsii.  În concluzie dacă Vinerea cade pe data de 13, nu trebue să te ocupi de nimic.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Continuitate

Cugetări, Gînduri
Transmise-n generații
Comunicare

Idei Prezente
Trecuturi în Viitor
Nemurire-n timp

Cugetări de ziua Magilor


          Șed în această zi de ianuarie, zi frumoasă, Epiphany 2012, și cuget la toate cele.  Îmi desfăt sufletul, cugetînd la nemurirea spiritului. Da spiritul ne este nemuritor.  Generațiile viitoare ne urmăresc spiritul, deși nu-și mai amintesc de corpul nostru fizic. Ideile scrise, educația transmisă generațiilor viitoare, sunt numai cîteva fațete ale spiritului.

          Cuget de multe ori, la universalitatea mesajelor noastre, mesaje concepute și dominate de Egoul din noi. Probabil că fiecare din noi adoptăm mesajele exterioare la Egoul nostru personal, folosind numai ceea ce ni se potrivește, restul ignorîndu-le.

          Cu trecerea anilor, cu acumularea experiențelor de viață nu numai proprii ci și ale altora, ne revizuim mesajele, dîndu-le o nuanță mai largă, reprezentînd grupuri sociale de care aparținem. Într-un final, încercăm să dăm mesajelor un spațiu mai larg, mai împăciuitor, respectîndu-ne Egoul, dar căutînd puncte de apropiere cu contrarii noștri.

          Poate că într-o altă dimensiune a Lumii vom ști cum am influențat.

joi, 5 ianuarie 2012

Hacker


            Un individ din Arabia Saudită divulgă datele credit-cardurilor aparținînd cetățenilor de religie mozaică, crezîndu-se un luptător al Coranului. Individul consideră că va distruge economic cetățenii Israelului. Sigur că afișarea datelor personale ale ctățenilor altor țări, i se pare acestui individ ca o faptă civică musulmană.

            Actul său va duce la reevaluarea sistemelor de asigurare a fișierelor ”data base sensibile”, aducînd beneficii în special firmelor israeliene, și asta contrar intențiilor lui de a distruge economia Israelului. În plus, individul a atacat persoane nu numai de naționalitate israeliană, ci printre alții și cetățeni de naționalitate americană, încălcînd legile americane.

            Ceea ce-i doresc acestui ”cacker” este să fie șters de pe toate fișierele electronice, rămînînd fără identitate. Atunci va înțelege că a te juca cu datele personale ale altuia este un joc foarte periculos.

miercuri, 4 ianuarie 2012

La Marea de Turchiz

 Suntem în prima zi al noului An, Anno Domini 2012. E o zi frumoasă, dar răcoroasă. După un drum fără peripeții, însoțiți de nourași dolofani, am coborît sub nivelul Mediteranei, la -400 de metri, poposind pe tărîmurile turchizi ale Mării Moarte. Un vînt care pentru unii pare primăveratec ne-a întimpinat, încălzind o țîră atmosfera. Plinbîndu-ne pe malul mării am întîlnit turiști nord-europeni, anglo-saxsoni și ruși, care încălziți de Soarele nostru iernatec făceau baie în apa de numai 19°C; ne-am cam zgribulit, dar am hotîrăt să-i concurăm, așa că ne-am reîntors la hotel și ne-am zbenguit în bazinele încălzite, ca mai apoi să mă simt și eu nordic, în saună. După atîta sport, ne-am dichisit, și punîndu-ne la 4 ace, am coborît să cinăm; ne-am săturat numai gustînd din propunerile bucătarilor.

 Și a fost și a doua zi.                                                                                                                                 Ce poți face într-un Hotel SPA? După masa de dimineață, te duci la Lounge, la un ceai sau cafea, după chef, frunzărești ziarul, poșta-ți de pe Internet, apoi cobori la un masaj. După o scurtă odihnă te refaci de atîta activitate cu o masă de brînzeturi și salate udate cu vin, și continui cu un ceai/cafea și prăjituri sau cake. După masă, mai tragi un pic pe dreapta, la o lectură, apoi cobori la bazin cu apă termală de numai 39°C, te lași împachetat ca o mumie pentru încă o jumate de ceas, și într-un final te reîntorci în cameră. Înaintea cinei, ca să mai faci ceva activitate, dai o raită prin oaza de hoteluri, intrînd în mini-canion, nu că ți-ar lipsi ceva, doar așa de chef, uitîndu-te după chilipiruri. Te reîntorci la cină, apoi rămîi la piano-bar, asculți puțină muzică, și în final urci pentru odihna de noapte.
 Și fu și a treia zi 
 Și cum jocul ne-a plăcut, O luarăm de la-nceput. După acest sejour, ne-am reîntors acasă la Mediterană, nu înainte de-a mai petrece o dimineață în briza Mării de Turchiz