Seară nepământeană

Prima zăpadă. Fulgue încet, sfătos, fără grabă. E frig, un frig uscat. Flori de ghiaţă ornează ferestrele; printre norii plumburii cu greu răzbate pentru cîteva clipe Luna înconjurată de stele palide.
M-am acuit în fotoliu, lîngă jerbele căminului, încălzindu-mă cu o ceaşcă de cacao şi o felie de cozonac încă aburind. O lumină pîlpîită de opaiţ mă cheamă în cotlonul mansardat, la o seară de spiritism. Mai iau o sorbitură şi o îmbucătură, ca mai apoi să mă las condus de lumina opaiţului.
Îmi iau locul la masa înconjurată de facle tămîioase, ce aruncă lumini cu himere, din afară luminîndu-ne Luna Plină. Împreuna-ţi, în cercul mesei, plecăm în lumea spiritelor. Toţi suntem medii, şi fiecare plecăm în altă Zonă a timpului şi spaţiului. Plec în lumea nepământeană. Mă interferez cu spirite ale atlantizilor, ca să mă opresc la o şuetă cu astecii. Zăbovesc o ţîră cu lemurienii, aventurîndu-mă în polemici cu druizi şi dervişi profetici. Epuizat mă regăsesc în lumina faclelor; un paj cu mişcări fantomatice îmi serveşte supeul nocturn.
Într-un sfîrşit, la cîntatul cocoşilor ne-am depănat aventurile nocturne. Pe unde m-am preumblat am încercat să găsesc răspuns la violenta lume în care trăiesc, dar în afara răspunsului "trăieşti într-o spirală, în care lucrurile se perindă ciclic", n-am primit vreo indicaţie încotr-o mă îndrept.