În fiecare an plecăm cîteva zile la Marea Moartă. De data asta am plecat prin Arad, (de obicei mergem prin Ierusalim). La o oră de casă am făcut unica pauză în care Zsuzsi a comentat ultimele telefoane, eu fotografiind prima imagine a Mării, ca mai apoi să continui coborîrea de cca 1000 de metri de la Arad +550 metri deasupra Mediteranei la cca - 400 metri sub nivelul Mediteranei, nivelul Mării Moarte.
Eu mi-am închis telefonul, de cum am ieşit din casă, urmînd să-l redeschid după ce mă voi reîntoarce la nivelul Mediteranei. De data asta am luat noul meu Olympus, şi trebue să spun că sunt foarte mulţumit de el.
După încă vreo jumate de ceas cu bătaie am ajuns la hotel, în plină zonă deşertică, dar cu Marea la Picioare. Drumul de serpentine de la Arad pînă la Mare seamănă cu drumul montan tirolez, numai că Munţii sunt fără vegetaţie, cum zic eu: acu cîteva secole cineva ia ras. Pe ici pe colo am întîlnit cămile. Fiecare hotel este o oază înverzită, bine întreţinută, cu grădini şi spaţii verzi, cu bazine de înot şi cu bazine cu apă de mare pentru bălăcit şi tratament.
Marea se retrage pe an ce trece, dar încă ne bucură cu mărgele de sare ce împopoţionează pietrele în jocul fluxului-refluxului sub razele Lunii.
Am petrecut 3 zile de linişte şi armonie, fără politică, fotbal şi "delicatesuri gazetăreşti", trîndăvind între shezlonguri la malul mării şi shezlonguri pe malul bazinelor, răsfăţîndu-ne în degustări de meniu-uri, căci tot degustînd n-a mai rămas loc pentru nimic.
Seara ne-am aşezat pe divanuri, a la turca bre, asultînd orchestră în ritmul sixties.
Şi cu asta am terminat scurtul weekend, reîntorcîndu-ne în politica Mediteranei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu