O gură de Plai,
O gură de Rai
O societate tînără, ce îmbină ecologia cu un trai bun. Să nu fiu greşit înţeles, trai bun nu înseamnă bani, ci calitatea vieţii. Natura este respectată şi pe cît se poate păstrată. Faţă de Bătrîna Europă şi Tînăra Americă, New Zealand dezvoltă un turism cu minimum de poluare a naturii, cu minimum de aşezări turistice. Aici vizitezi natura fără să-ţi laşi amprenta; pînă şi ambalajele sunt adunate din rezervaţii şi prelucrate în afara lor. Amintirile ţi le ei cu tine pe peliculă, prin descrieri, nu ţi le laşi pe scoarţa copacilor sau pe stîncă. New Zealand este ţara naturii virgine. Ţara este împînzită de o reţea de servicii turistice extraordinare, avînd centre de informare (I Site) peste tot, chiar şi în cea mai mică localitate; aici primeşti cu compentenţă şi răbdare orice informaţie pe care o crezi necesară pentru excursiile viitoare, locuri pe care vrei să le vizitezi, putînd comanda atît cazare cît şi excursii.
Cultura maoră este prezentată peste tot, valorile ei fiind expuse nu numai în marile muzee, ci peste tot. Majoritatea oraşelor prin care am trecut au amprenta Angliei Victoriene. Te frapează spiritul şi ordinea britanică clasică în comportamentul populaţiei.
La vîrstea mea n-am avut curajul să fac trekuri (trasee) montane, minimum echipament avînd cca 14 kg. (înainte de plecare pe trek, eşti obligat să anunţi motelul, hotelul, campingul ce excursie pietonală faci, fiind controlat să ai echipamentul adecvat - şi toate astea pentru siguranţa-ţi personală); am văzut munţii şi gheţarii din helicopter şi avion, vizitînd insulele şi fiordurile în excursii locale, la fel balenele şi albatroşii (vizitîndu-i la mamica lor acasă - în largul oceanului). După ce-am străbătut ţara-n lung şi-n lat timp de o lună, am plecat în Fiji să mă odihnesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu