Plecaseși de
dimineață pe timp frumos, spre meleagurile visurilor tinereții. În toamna
vieții m-am regăsit în umezeala ploii
mocănești ce-mi pătrunse oasele. Intrai în casă, cu un braț bun de lemne pe
care le așzai în cămin; pînă focul lor încălzi camera, făcui un duș lung,
fierbinte, apoi mă primenii în lînuri. Acu, aciuiat lîngă trosnetele plăcute
ale cetinei, savurînd un pocal de vin fiert însoțit de bucate ce-ți ostoiesc
foamea de călător, deapăn amintiri din călătorie. Fantomele timpurilor
dănțuiesc cu cele ale fuioarelor de flăcări.
Valurile vieții
m-au aruncat pe țărmuri necunoscute, unde am învățat obiceiurile și limbile
locului, nopțile reîntorcîndu-mă în cei 7 de ani de-acasă. Nu m-am amestecat cu
cei ai locului, lăsîndu-i în cultura și obiceiurile lor, încercînd să iau de la
ei cele ce mi se potrivesc firii.
M-am împăciuit cu
trecutu, privindu-l și judecîndu-l de pe alte fațete. Am învățat să privesc
lucrurile de-afară, să dau sfaturi la modul ”bate șeaua să înțeleagă calu”. Am învățat să gîndesc comparativ, lăsînd
sentimentele la o parte.
Mi-am vizitat de-a
lungul timpului eroii copilăriei, pe cei ce-i cunoscusem în romanele din podul
casei; am străbătut Vechiul și Noul Continent în lung și-n lat, în pelegrinări ajungînd
pînă-n îndepărtata New Zealand. M-am
perindat în Caanan cu Abrham, cu Califii pînă-n Andaluzia, ca mai apoi să mă
aciuez pe Pământul Biblic.
Într-un tîrziu,
obosit m-am oprit, urmărind fantomele jerbelor din cămin, în pîlpîitul
cărbunilor înconjurați de cenușă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu