O codană cu o privire ștrengărească își
făcu intrarea în clasa de Realiști. Noi tocmai eram ocupați cu Vietnamul,
aruncînd bulgări de hîrtie și avioane din aceleași foi de maculator de Latină,
în toate direcțiile clasei.
Brusc s-a oprit ”războiul”, la intrarea
Umanistei Blonde. Ne-a fost prezentată ca nouă colegă, codană umanistă ce peste
noapte hotărîse să devină Realistă.
Minune de Sf. Sava, mi-am zis, și mi-am
văzut mai de parte de bîrfele din Paris Match, în războiul repornit.
Fiind o marți, după ore m-am întîlnit cu
prieteni de-ai părinților la Nestor, la o cafeluță și un cogniac, ca pe la 8
seara să mă reîntorc la Catedrala Sf. Iosif la seară de Bach, remarcînd blondul
codanei printre ascultători și enoriași; probabil că și Ea m-a remarcat.
Și uite așa din remarcă în remarcă am rămas
prieteni de-o viață.
Prietenia de liceeni s-a continuat și după
anii de College. Sigur că viața de liceeni din anii ’60 nu se compară
cu cea de acum. Ne petreceam timpul liber la concerte, operă, teatru, parcuri
și acasă, citind. Eram mult împreună, filozofînd verzi și uscate, comentînd un
spectacol, sau pur și simplu citind pe o bancă în parc, sau acasă. De vizitat,
Eu o vizitam, și asta nu prea des. ”Cavaler” fiind o luam și o readuceam acasă
cînd mergeam împreună la spectacole, sau numai la plimbare, și nu numai.
Prietenia noastră a rămas de suflet, nu de
trup. Ne înțelegeam din priviri, dintr-un gest, fără vorbe.
După College, deși optaserăm pentru studii
universitare diferite, Marilena fiind o Realistă pe o bază Umanistă solidă,
ne-am regăsit la aceeași Facultate de Construcții. Eram în clase paralele,
având programe diferite. Sigur că acest lucru nu ne-a separat, deși aveam
colegi, atribuții, și cerc de prieteni diferiți.
Într-o seară de vară, după cum spune
poetul, am fost invitat de Marilena să-l cunosc pe Hans. Știind că Ea nu
vorbește germana, și presupunînd că el nu vorbește franceza, m-am întrbat cum o
să ne înțelegem. Ei se înțelegeau minunat în rusă, Eu mai mult sorbind spuma de
bere.
La un moment dat, la începutul vacanței
Marilena mi-a spus, ”plec să-l vizitez pe Hans în Germania” (lucru nu tocmai
simplu în perioada Cortinei de Fier, Anno Domini 1971); în camera de alături Gelu, fratele Marilenei,
exersa o sonată melancolică la vioară, iar d-na Antonescu era preocupată
într-un colț al apartamentului.
Am
întrebat-o cînd are zborul, despărțindu-ne la aeroport.
Inima îmi spunea că o să ne revedem cîndva pe
alte meleaguri. Nu după mult timp m-am dus la o cafeluță în apartamentul de la
Sala Palatului, între sorbituri, mama Marilenei
întrebîndu-mă dacă să-și dee consimțămîntul la Căsătoria fiicei cu Hans.
Am sfătuit-o să și-l dee, căci nu poți să te opui hotărîrii, și nu merită să
rămîi cu Iz amar toată viața.
După vreo 5 ani de la eveniment, m-am
revăzut ”el fugitivo” cu Marilena, ce vizitase Bucureștiul după cutremurul din '77; am discutat ca și cum numai cu o zi înainte ne băuserăm
cafeaua împreună. Apoi în vara anului următor eu am plecat la Moscova, Sankt
Petersburg, ca Crăciunul și Silvesterul să-l petrec cu rudele din Budapesta.
Revenit la București am hotărît să plec în Israel.
In corespondențele cu Marilena am felicitat
ideea ca Gelu să se mute în Germania.
Și, ca în romanle Cavalerești, ne-am
revăzut după 20 de ani, pe aeroportul din Frankfurt. Am petrecut 2 săptămîni la invitația Marilenei. Eu cu
soția eram în vacanță în Europa - Germania, Elveția, Austria. Nu ne calculasem
o vizită așa de lungă la Marilena, și și mai puțin ca invitați. Ne-am cunoscut
și cu familia lui Gelu, reluînd firul.
Am avut timp să ne depănăm cei 20 de ani,
să discutăm despre lumea în care trăim, despre speranțe, visuri, împliniri și
dorințe.
Meandrele vieții ne-au schimbat, Ea
devenind mai posesivă, și cu o anumită agresivitate de ”leadership”, Egoul
învingînd Rațiunea. Eu am pus agresivitatea
și încăpățînarea pe seama dorinței de reușită într-o lume nouă, într-o lume a
concurenței.
Am discutat și despre educația lui Ingrid,
fiica Marilenei, care excela în toate: vioară, balet, Karate, învățarea
limbilor (franceză, engleză, germana și româna fiind limbi materne). Am
susținut ideea pentru un schimb de College cu USA, din două motive: primul - să
iasă de sub ”tutela dominantă” a mamei, și al doilea - a cunoaște o altă lume
(sistemul American fiind total diferit de cel European).
Reîntorcîndu-mă acasă în Israel, depănînd
pozele, combinînd impresiile cu corespondența primită din Germania, am început
să înțeleg că există o ruptură între Marilena și familia lui Hans, și între
Marilena și Ingrid (după întoarcerea din USA).
Cu anii, ruptura s-a transformat în
prăpastie, Marilena & Hans mutîndu-se
în Bretania. Hans s-a reîntors în Germania, Marilena ducîndu-și viața într-o
agresiune nu numai verbală față de familie.
La aceste probleme Eu am încercat să dau sfaturile
prin telefon, dar fără să ducă la accptarea celuilat capăt al firului; am
acceptat situația de-a deveni o simplă ureche, un simplu umăr pe care să te
sprijini când îți vine. Între noi s-a depus o tăcere a recunoașterii noii
situații. Și totul s-a sfîrșit prin e-mailul lui Gelu, ce m-a anunțat de
ruperea firului vieții al Marilenei.
Și cum prietenia noastră de suflet ne-a
călăuzit pe meandrele vieții, o mortalizez în ritm de HAIKU.
Marilena A
raţiune și Ego
te-am cunoscut
Marilena W
raţiune învinsă,
eşti numai EGO
Singuratecă,
împrejuru-ţi restrişte
Ne-ai părăsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu