Clepsidra timpului se scurge fără a ține cont de
starea-mi sufletească. Am mai adăugat Un An la răbojul existenței. Șed, și nu
CUGET. Nimic nu s-a schimbat în acest An, în afară de evenimentul căderii sau
zborului:
Căzuși
în cap - nu-mi amintesc cum am reușit să cobor de pe acoperișul vilei (sigur că
nu vila mea).Medicii zic că am avut baftă, am rămas fără "urme"
Dar să lăsăm lamentările de ”bătrîn”.
Continui să călătoresc, să visez și să mă cadorisesc cu
lucruri inutile, dar care-mi zgândăresc vanitatea. Astea-s plăcerile vieții. Mă
preumblu pe faleza de la Old Jaffa în Soarele de Vară în plin Octombrie
(Toamnei încă nu i s-a dat ”viza de intrare”), savurînd o inghețată italiană.
Apoi în altă zi mă perind printre expozițiile din Muzeul Israel, petrecând restul
zilei în Jerusalem. Înaintea primului Concert din această stagiune mă preumblu
prin sălile de artă ultramodernă ale
Muzeului Tel Aviv, întrebîndu-mă dacă exponatele au legătură cu lăcașul
unde sunt permanent Marii Renascentiști, Moderniștii și Cubiștii. Dacă aceste
exponate ar fi în alt lăcaș, ar rămâne singure, vizitate numai de autori și
cunoscuții lor.
Mă gândesc la călătoria următoare, în ultimele două, pelegrinând prin Austria și Elveția. Nu mai sunt interesat de noi aventuri ca cele din anii precedenți când am vizitat Hong Kongul, New Zealand & Fiji.
Mă gândesc la călătoria următoare, în ultimele două, pelegrinând prin Austria și Elveția. Nu mai sunt interesat de noi aventuri ca cele din anii precedenți când am vizitat Hong Kongul, New Zealand & Fiji.
Am citit un roman pe Kindle, așa pe nerăsuflate, ca în
tinerețe, când savuram paginile scrise în grădina umbrită a Casei Teodor Aman,
sau Storck.
Mă paște nostalgia tinereții..., sper că nuuuu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu