Seara de Seder

Un telefon neașteptat, verișoară-mea ne-a invitat la Seara de Seder.

Ne vedem rar. Ea-i născută în Santiago de Chile, eu în București, România (urmări ale Europei 1933). Amîndoi ne-am stabilit în Israel. Ne despart pînă azi mări și țări, deși mamele noastre și bunicii din partea lor au fost sătmăreni, iar azi locuim la mai puțin de 60 de km unii de alții.

 Veronica, verișoară-mea, a terminat Facultatea de lingvistică secția Ebraică  la Ierusalim, ca bursieră a Comunității Evreiești din Chile. S-a căsătorit cu Avi, probabil și el student , și au plecat în Canada. S-au întors prin anii 1980, avînd deja 3 copii (Lior, Keren & Michael). Noi trăim în Israel din 1984. Ne-am văzut de cîteva ori în ultimii 30 de ani: o întîlnire forțată de vizita mamei mele în 1985, a surorii mele în 1995 (soră-mea cu familia ei trăind în România), a fratelui ei Antonio, venit de la Londra să-și aniverseze 60 de ani de viață, asta în 2009 ; o întîlnire întîmplătoare la Muzeul Israel, la vizita nepoatei mele Karin în 2011, (Veronica fiind ghid de ghișeu pt. vizitatori de limbă engleză, spaniolă, franceză, ebraică), și în final la nunta lui Keren fiica Veronicăi anul acesta 2014. Deci pauzele lungi și dese cheia relațiilor bune între rude.

După un drum în ambuteiaj de 30 de km. din cei 60, ce despart Holonul în care locuim de Mevaseret Zion unde am petrecut Sederul, am ajuns la timp, încă odihniți, asta datorită precauțiunii de a purcede la drum cu un sper de ¾ de oră (drum de 40 de minute călătorit într-o oră și-o litră). Aici ne-am întîlnit cu familia lui Avi: Avi are 2 surori, fiecare 3 copii și 2 nepoate la una din familii, noi fiind numai o pereche fără copii din partea Veronicăi, și bine-nțeles cei 3 copii ale gazdelor  + soțul lui Keren. Am savurat întîlnirea verilor ce sunt aceeași generație, noi copilărind în familii fără rude. Nu mi-am pus problema să rețin cine ce face și cu se ocupă. Am savurat atmosfera familială; s-a citit ca de obicei o parte din Haggadah Passover, apoi s-a benchetuit; la deserturi am făcut un semn de adio și ne-am întors acasă.

Probabil că anul viitor vom fi în străinătate ca de obicei. Deși a fost plăcut am senzația de a șaptea roată la căruță; asta pentru că nu suntem obișnuiți cu reuniuni de familie.