joi, 28 iulie 2011

Vară israeliană

De-a lungul ultimilor decenii, Israelul dintr-un stat social-democrat a devenit un stat capitalist. Cu toate că stastica arată creşterea nivelului de trai şi micşorarea şomajului, aceste lucruri întîmplîndu-se în plină criză economică mondială, "grevele" arată realitatea.
Demografia s-a schimbat în ultimele decenii în defavoarea clasei de mijloc: populaţia religioasă care este întreţinută pe spezele statului a crescut; la fel şi populaţia arabă şi beduină în cadrul cărora şomajul este peste 40%.
Cheltuielile familiei au crescut în toate domeniile: alimentar, locuinţă, electricitate, taxe orăşeneşti, taxe de şcolarizare (cu toate că învăţămîntul e gratuit), benzină, transport în comun, în timp ce creşterea salariilor nu acoperă inflaţia.
Taxele fiscale incluzînd asigurările sociale obligatorii de stat, ale micilor firme independente ajung la 57%, aceste firme făcînd parte din clasa mijlocie. Numărul angajaţilor în firmele de stat s-a micşorat.
S-a ajuns ca o familie din clasa mijlocie (2 adulţi + 2 copii), ce are un venit lunar de 7500$ (cca 25000NIS) să nu poată încheia luna
O parte din clasa mijlocie părăseşte Israelul pentru ţări cu taxe mai mici.

Greva medicilor a fost declanşată datorită situaţiei create în ultimele decenii, azi fiin lipsă cca 1000 de medici datorită sistemului de finanţare a spitalelor de stat şi sistemului de salarizare (plătim taxe medicale mai mari şi primim mai puţin, fiind obligaţi să ne facem asigurări medicale private). S-a ajuns ca un medic stagiar să fie de gardă peste 26 de ore continu.

În această situaţie economică reală, prezntată de guvern ca înfloritoare, se găseşte Israelul.
Soluţiile economice prezentate de PM+ Benjamin Netanyahu şi actualul guvern, nu rezolvă problemele, căci statul nu se implică, rezolvarea fiind prevăzută prin societăţi particulare.
Sindicatele au anunţat că vor începe să se alăture revoltaţilor, şi asta de săptămîna viitore.
În concluzie avem o vară fierbinte, nu numai climatic.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Seară de Jazz Brazilian

Ceumar Coelho acompaniată de The Israel Choro Ensemble (Corolê) ne-a perindat din Antlantic în adîncimea Junglei Braziliane de-a lungul meandrelor Amazonului, din înaltul Christ Rio Janeiroean în cartierele San Paolului.
O seară fierbinte, în ritmuri se samba, bossa nova, dar şi accente mioritice ale flautului lui Salit Lahav.
O seară a 5 virtuoşi - Ceumar cîntăreaţa, Salit lahav - flaut & acordeon, Oded Aloni - percuţie, Daniel Ring - cavaquinho & castaniete şi Gabriel Marques - chitară cu 7 corzi & percuţie.
Sala Recanati a Muzeului Tel Avivan, s-a ridicat în ropotul de aplauze, pe ritmurile braziliene în universalitatea umană în ultima seară de Hot Jazz a stagiunii 2010-2011.