vineri, 30 decembrie 2011

Lucrurile și Noul An


Vînturile Noulul An aduc nu numai schimbarea cifrei, ci și tendințe de reînoire. Poate că acesta este motivul cadourilor.

 Am hotărât să ne rearanjăm garderoba, căci de înoit, o înoim tot timpul, nu c-ar fi nevoie, ci de plăcere. Sunt cîteva posibilități de a-ți aranja lucrurile într-un spațiu dat. Cel mai comod, ar fi să renunți la lucrurile pe care nu le-ai purtat în cursul ultimului an, dar acest lucru nu prea se întîmplă, și atunci nu rămîne decît să te cadorisești cu un nou sistem de umerașe ”sistem Hula Hanger”. În final, reamenajînd, descoperi lucruri în fundul dulapurilor care zac uitate de decade de ani, dar nici la astea nu renunți căci ele fac parte din memorie. Și în final, ajungi la concluzia că din gardorabă folosești numai o mică parte, parte care stă la andemînă, dar tot nu te înduri să renunți. Tot amîni, spunîndu-ți că atunci cînd îți vei schimba locuința, asta după ce te vei retrage din activitate, o vei face.

Același lucru se întîmplă cu cărțile și hărțile de călătorii, romane, cărți de specialitate, pe care le muți pe rîndul al-doilea, apoi în pod, pivniță, căci nici de ele nu te înduri să te desparți, cu toate că azi ai rezolvare electronică.

Singurul lucru cu care te-ai acomodat la lumea modenă este fotografia, renunțînd la developaj; la cîțiva ani îți cumperi un nou aparat foto, digital. Albumele le ții ca fișiere în computer, cele mai dragi accesîndu-le la telefonul mobil.

Închidere de An

          E ora 3 după-amiază. Am închis laptopul, aer conditional, lumina, și-n final ușa biroului. După ce-am ieșit din parkingul subteran, pot spune că am încheiat Anno Domini 2011 din punct de vedere business.

            În fine în drum spre casă am făcut ultimele cumpărturi ale anului, și acu șed privind Marea în așteptarea Noului An. Și cum fără Haiku nu se poate, o s-o condeiăm.



            Final de An 2011

            Așteptare de An Nou

            Speranțe-n bine

marți, 27 decembrie 2011

Cîrcoteală


Am schimbat laptopul pe un DELL.  Acum exersez tasturile. E încă prea sofisticat pentru un tînăr de vîrsta mea. Noroc că inginerul de computere îmi este amic, așa că volens-nolens, îmi suportă întrebările și mai ales lipsa de viteză în execuția comenzilor.
Deși am ”șoarece Logitech Bluetooth”,  încă n-am reușit să-l fac cunoscut laptopului, așa că mă descurc cu cel de sub tastură.
Cel mai mult mă încurcă noianul de posibilități de la Office 2010; naiba are de nevoie de toate posibilitățile.
Încă mă bîlbîi cu file-urile primite prin e-mail, pe care trebue să le transpun în fișierele de lucru, pînă fac ”save” unde trebue ... mă trec toate sudorile.
Asta îmi amintește de noul telefon mobile, un Samsung Galaxy. Întrebat ce vreau de către codana de la Promomotional Product, i-am explicat ce am nevoie: să primesc și să dau telefon, SMS, GPS.
 Și la asta cu ce m-am ales? Cu un minicomputer, cu care mai mult telefonez la cel care este de-asupra sau dedesuptul celui care trebue, asta în funcție de cum am ochelarii pe nas; în plus face poze cînd îi vine, căci din greșeală încurc ”icon”-urile, mă anunță că am primit e-mail, etc. etc. Tot e bine că nu face și cafea, căci aș fi tot numai pete.
Lăsînd cîrcoteala, trebue să recunosc că mă bucur de toate modernismele ce par inutile, ne fac viața mai colorată

sâmbătă, 24 decembrie 2011

MEDIUM?

M-am trezit în acelaşi spaţiu, dar în suprapuneri de timpuri. Imaginile se suprapun ca şi cum negativele fotografiilor aceluiaşi spaţiu, la intervale nedifinite în timp s-au suprapus.


Nu mă mişc, căci sunt dezintegrat în timpuri, fiind prezent în acelaşi spaţiu, în diferite anturaje. Mă complac în această postură, făcînd legătura între epoci diferite, informaţii neelucidate între generaţii fiindu-mi divulgate. Poate că undeva în timpuri necunoscute mie, am fost MEDIUM?

Încerc să mă coordonez,referindu-mă la acelaşi timp; am reuşit să suprapun spatiul cu timpul, reintgrîndu-mă.



vineri, 23 decembrie 2011

Sărbători

De Sărbători se obişnuieşte să se facă vizite însoţite de cadouri.
Eu am hotărît să mă cadorisesc, aşa că plimbîndu-mă prin magazinul  Stone Age, printre pietre din adîncurile Terrei, m-am cadorisit cu o mică mostră, care îmi înalţă gîndurile şi sentimentele.

marți, 20 decembrie 2011

Amintiri cu nuci

            Am luat cîţiva pumni de nuci din sacul cămării de iarnă. Mirosul nucilor sparte între palme m-a aruncat în miasmele copilăriei.
            Şedeam în cuhnie cu cleştele şi ciocanul, spărgînd cu sîrg nuci pentru cozonaci, posmegi, şi prăjituri. Mă înfruptam din toate cele, gustînd toate cremele, siropurile, pînă ce cu o ceaşcă de cacao fusei alungat să mă ocup de brad.
            Luai încă un pumn de nuci, poleială, staniol, ace cu gămălie să mai făuresc podoabe. Mă aciuiasem în colţul godinului, ca un motan, şi între sorbituri de cacao, construiam podoabe, din gindă, nuci, conuri de pin.
            A doua zi, spre seară sosi şi bradul; l-am împodobit, completînd nucile şi ghinzile poleite, cu acadele şi fondante, ghirlande, înălbindu-l cu fulgi de vată, pe ici pe colo cîte-un glob colorat.
            Obosit m-am retras într-un somn în colţul salonului. Cu primul clopoţit al colindătorilor, m-am dichisit, revenind în salon în haine de sărbătoare.
          Au sosit şi musafirii; de ei se ocupau părinţii, eu fiind preocupat de cadourile de sub brad.

Happy New Year

La Multi Ani!
Happy New Year!
Feliz Ano Nuevo!
B U E K!
שנה טובה

Şi la Anu care vine
Să ne fie Mult mai Bine

2012 Year of
Peace, Health, Heppiness

Sărbători Fericite !


Merry Christmas !
Sărbători Fericite !

Hanukkah


Happy Hanukkah !
חנוכה שמח

luni, 19 decembrie 2011

Android

Ma delectez cu ideea de a scrie noutati, ginduri si vrute nevrute pe magicul ecran al mobilului. Nu mai am nevoe de computer in deplasari. Magnific