Smartphone – android – internet

      Ca să nu-mi complic viața cu Internet Kiosk în străinătate, avînd Samsung Galaxi, m-am interest la firma Pelephone al cărui abonat sunt, care este cel mai rentabil pachet de convorbiri din străinătate cu casa, SMS-uri și Internet, convorbiri locale în străinătate și convorbiri internaționale. Tot chestionarul ăsta pentru o călătorie de cca 3 săptămîni în Austria.

      Cum firma Pelephone este super modernă, pe site-ul lor am petrecut ore în chat, ca în final să comand un pachet de 100$. Ce mai, am zis că am făcut o afacere bună, și am folosit mobile phone-ul ca și acasă, citind mail-ul, știri pe scurt, și timpul probabil. Am sunat vecinii la care am lăsat cheia de la casă, dacă totul e O.K., ne-am sunat prietenii din Austria, stabilindu-ne întîlniri, și cam atît.

      Ne-am întors cu bine din călătorie, și am controlat pe Internet nota de plată, stînd pe fotoliu cu laptopul în poală; 2500$. Noroc că m-am lăsat pe spate, căci altfel trebuia să-mi iau un nou laptop.

      Am mai citit o dată, și încă o dată, și m-am lămurit: Internet via Lichtenstein. Am luat legătura cu firma Pelephone ... și ...

După 2 săptămîni, mi-au anulat nota de Lichtenstein, spunîndu-mi că am fost ”racolat” de o firmă de servicii Internet.

Întrebîndu-i de ce nu m-au sunat ca să mă atenționeze, n-am primit răspuns. Curios este că știau cînd și unde mă aflam, trimițîndu-mi SMS: bine a-ți venit în Germania, bine a-ți venit în Austria, etc., etc. În sistemul de verificare, au constatat că nu am părăsit Austria, dar Smartphone-ul a fost racolat, bine că nu și EU. Nu am reușit să primesc explicații despre securitatea folosirii Internetului, și mai ales cum știau în ce țară Europeană mă aflam, chiar și cînd nu foloseam aparatul; nu folosesc aplicația ”follow me. Pe scurt, ai Smartphone, nu mai ești Omu Invizibil.

Te-au cunoscut vecinii toți

Și TU m-ai cunoscut,

Chiar dacă EU, nu

Austria 6

            Capitolul 6 – Excursii      

      Wattens – Swarovski

De cîte ori suntem în Austria ne petrecem o zi la Swarovski – Wattson, în apropierea Innsbruckului, bucurîndu-ne de expoziție și bine-nțeles și de magazin. Expoziția este o plăcere pentru toate vîrstele, tot timpul sunt exponate noi, de data asta în jocuri de lumini și mișcare. După cîteva ore bune petrecute aici, ne-am dus în localitate să ne întărim trupul, după ce de suflet avusesem deja grijă. Am intrat într-o cofetărie ce servea și masa de prînz, bucurîndu-ne de bucătăria autohtonă, dar mai ales cu relația dintre consătenii ce veniseră la o cafea și o prăjitură, relație amintindu-mi de Aradul bunicii. Apoi, GPS-ul m-a bălăcărit o țîră prin zona industrială a Innsbruckului pînă ce văzui indicatorul Bolzano, aici luînd-o spre Salzburg, ca o dată cu înserarea să ajungem la Bad Gastein.

      Salzburg

Orașul, zona veche, pentru noi este neschimbată, simțindu-ne acasă pe străzile și în piețele pline de turiști. Bunăstarea orașului se vede în vitrinele ce afișează prețuri – locul 5 din lume. Am urcat cu trenul în cetatea plină de vizitatori primăverateci, bucurîndu-se de soarele blajin al Paștelui, apoi cu liftul pe dealul de-alături, vizitînd Muzeul de Artă Modernă, exponatele fiind la limita pornografiei, și asta nu numai remarca noastră. Ne-am bucurat de o masă țărănească în piața orașului, comandîndu-ne sandwich la dugheana producătorului, după ce degustasem bunătățuri de cerb și cașcavaluri cu fructe de pădure. Și dacă tot e vorba de Salzburg, să nu uităm că bunăstarea i se datorește vechilor mine de sare de la Hallein, ale căror galerii ajung pînă-n Bavaria. Am petrecut aici, în mine, alături de turiști italieni, japonezi și cum nu, israelieni. Apoi am vizitat satul celt, unic, rămas pe aceste meleaguri.

      Piscuri

Cum poți să fii în Austria fără să urci pe munte? Am străbătut în lung și-n lat, bucurîndu-ne de zăpadă și soare, de zile înnourate, de ceața de sub noi, simțindu-ne tineri, admirînd schiorii, și copiii în vacanță. Am trecut prin văi în plină înmugurire primăvăratecă, pudrtată de zăpada mieilor. Ce mai, o adevărată sindrofie a naturii în renaștere.

      Carintia

Zi ploioasă și cețoasă în Gastein. Am plecat de dimineață, spre Carintia, prinzînd trenul de 9, ce ne-a trecut cu mașina prin pîntecele muntelui, ca în mai puțin de 2 ore de drum prin văi largi și peisaje ce ne amintesc de Transilvania să poposim pe malurile Wörther See, în pitoreasca așezare Maria Wörther. Acilea, admirînd natura înflorită, am vizitat bisericile din secolul XIII, ca apoi să ne continuăm drumul pînă-n capitala Carintiei, Klagenfurt. Pe drum ne-am abătut la Pyramidenkogel, admirînd din înălțimea turnului văile și munții Carintiei. Klagerfurt, orașul vechi, ne-a reamintit de orașele transilvănene ale copilăriei și tinereții; ne-am învîrtit pe străzi, amintiri străfulgerîndu-ne memoria, ca în razele după-amiezii să purcedem pe drumul de întoarcere spre văgăunile cascadate ale Bad Gasteinului.

Austria 5

           Capitolul 5 Gourmet

        O vacanță nu-i vacanță fără plăceri culinare.

      Diferența dintre Franța și Austria:                                                   În Franța fiecare reataurant are meniuul ei, dar la toate, bucatele  au același gust, în timp ce în Austria toate restaurantele au același meniu, însă gustul diferă de la unu la altu.

      Nu-i dezig pe austrieci. Peste tot am simțit izul bucătăriilor copilăriei, și asta face mai mult decît cel mai sofisticat chef cuisine.

      Printre altele ne-am bucurat de o supă de goullash, alta cu leberwurst noodle, ne vorbind de un shnitzel vienez, un cordon bleu, un file de pește cu cașcaval în sos de ciuperci.

Pe vîrf de munte, o friptură de purcel la tavă pe varză acră, îmblînzită cu o carafă de bere înspumată, și asta pe terasa arsă de Soarele montan.

Deserturi n-au lipsit, descrise în alte pagini, și nici înghețata italiană adusă zilnic, de la sursa mamă, din Italia.

O altă plăcere au fost sandwich-urile comandate ad-hoc în piețe, cu produse de fermă.

Și în final, gourmet-ul de la delicatesse în magazinele alimentare, brînzeturi ”puturoase”, excelente, și mezeluri autohtone și italiene.

Vinuri?  m-am bucurat de cele autohtone, de buturugă.

Închei Urîndu-vă: Bon appetit

Austria 4

            Bad Gastein

      Oraș montan, turistic și balnear, dezvoltat pe falia cascadată de ape ionizate. Noi am vizitat orașul cu vreo 10 ani în urmă și ne-am atașat de așezare, așa că l-am luat ca bază în această vacanță, ne mai fiind la vîrsta la care să ne mutăm de la un hotel la altu. Preferăm să facem excursii de-o zi, luînd masa de dimineață în tihnă, în salon, iar seara rezolvîndu-ne în funcție de oboseală.

      De la Munchen, după ce am luat cîteva lucruri minimale la Superul Alimentar din Aeroprt, am plecat pe drumul indicat de GPS la Bad Gastein. Ghidul GPS a ales pentru noi Scenic Road, așa că am șofat pe drumuri frumoase, secundare, dar nesfîrșite, și asta după jumate de noapte nedormită  petrecută în parte pe aeroportul din Tel Aviv, și cîteva ore de zbor. În fine, la un moment dat, văzînd că merg cam de mult timp în paralel cu granița, am deschis harta, obligînd ghidul electronic să mă apostrofeze ”schimbare de itinerar”. Pe drum am fost opriți de lucrări de întreținere, ceea ce ne-a permis să ne bucurăm de sandwich-urile de la Super. Timpul bun chiar răcoros 10°C, nu cald ca la noi, a făcut ca air conditioner-ul din mașină să funcționeze toată vacanța pe 21°C. În fine ne-am regăsit în atmosfera plăcută, montană a tinerții.

      După cîteva ore am ajuns la reședință. Am fost primiți cu ciripit de păsărele, atmosferă în prag de primăvară și piscuri înzăpezite. După ce am primit cheile, indicații de comportare, hărți locale, am coborît în oraș pentru cumpărături mai serioase, conduși de data asta de ”îngrijitorul” apartamentului și nu de GPS; acum am învățat noi GPS-ul drumul spre casă.

      Orașul era în pauza dintre sezoane, după cum am aflat de la agenția de informații locale. O parte din hoteluri erau închise pentru renovare, altele pentru vînzare. Acum am înțeles de ce am găsit cu greu loc de cazare via Internet. Pe noi nu ne-a deranjat. Magazinele și Hotelurile deschise erau împodobite de Paști.

Telecabinele au funcționat pînă pe 14 aprilie (dată la care au intrat în revizie tehnică), ultimele zile de vacanță petrecîndu-le pe alte culmi. Am urcat de 2 ori, în zile însorite, la 2230 metri, plimbîndu-ne pe podul suspendat și pe deckul punctului de observare, superbe realizări turistice. Ne-am încălzit în restaurantul de pe pisc cu o ceașcă de ciocolată aburindă și un strudel înotînd în sos de vanilie.

      Înaintea înserării ne-am plimbat pe promenada ce leagă zona în care am locuit cu centrul orașului, cca 15 minute de mers; am continuat de cîteva ori promenada de-a lungul albieie rîului tumultos ce separă în două orașul, pînă în localitatea vecină, desmorțindu-mă după șofat. La întoarcere ne aprovizionam de la o brutărie – cafenea cu strudel de mere, cremschnitte, prăjituri cu brînză și fructe de pădure, tort de ciocolată, toate redîndu-ne gusturile copilăriei.

Ne-am bălăcit în apele thermale din complexul balnearal orașului, loc săpat în stîncă, foarte bine amenajat. Luîndu-ne după reclamă am vizitat și complexul balnear modern din localitatea vecină Bad Hofgastein, dar am rămas dezamăgiți (apa thermală de numai 26°C a fost răcoroasă pentru noi, culoarele la numai 20°C între vestiare și dușuri au fost de-a dreptul reci).

Și cum nu se poate fără ..., aici la Bad Hofgastein am ajuns la gara care nu există.

Într-una din zile am constatat că nu găsim una din cele 2 chei ale casei. Am coborît în oraș căutînd un loc de multiplicat chei, dar n-am găsit. Mi-am amintit că la noi sunt locuri de multiplicat chei în cadrul magazinelor ca Home Center. Am întrebat într-un Super ce avea și produse tehnice unde pot găsi acest servici; mi s-a răspuns că în Bad Hofgastein există Lager House, și acolo este acest serviciu. Am plecat la Lager House, care mi s-a spus că este vis a vis cu gara. Bad Hofgastein am găsit, dar gara ioc. După ce am făcut de cîteva ori ocolul magazinelor de la intrare în oraș am reușit să înțeleg că trebue să merg nu pe strada principală ci pe șoseaua paralelă cu localitatea ca să dau de gară. Am tot mers, pînă am dat de o benzinărie, hăt bine din localitate, aici spunîndu-mi că-i ultimul loc de întrebat înainte să renunț. Tînăra de la benzinărie, m-a liniștit că sunt pe drumul cel bun, mai am încă 2 km. După cca 2 km, neîntîlnind decît cîteva vaci am căutat înfuriat un loc de întoarcere și m-am trezit față-n față cu Lager House. Mi s-a multiplicat cheia cu una asemănătoare, dar mai groasă, cel care se ocupa de treaba asta fiind cu ochelari ai căror dioptri au lăsat de dorit (concluzia mea). Gara a fost o dată în zona respectivă, localnicii încă amintind-o ca punct de reper.

Austria 3

            Capitolul 3 Prietenii

      Cea mai frumoasă amintire a excursiei a fost întîlnirea cu prieteni din tinerețea Bucureșteană, Tg. Mureșană –Brașoveană.

      Părinții au fost generația războiului, noi fiind generația renașterii. Dar, și totdeauna există un DAR între generații, aspirațiile părinților nu au coincis cu ale noastre. Libertatea cugetului și a gîndirii, noi am simțit-o îngrădită de societatea în care ne-am născut și educat. Nu negăm valorile primite, dimpotrivă ne-am clădit pe temeliile ei, dar n-am acceptat îngrădirile, optînd pentru o lume a libertății spiritului.  Generația mea s-a realizat prin ea și mai ales prin copiii și nepoții ei. Nu are importanță unde ne-am realizat, în Bătrîna Europă – dincolo de Cortina de Fier a studenției,  America,  sau Australia. De cîte ori ne întîlnim, reluăm firul discuției ca și cum am întrerupt-o ieri; timpul și locul reînnodării firului neavînd semnificație.

      Nepoții sunt deja europeni, bunicii fiind unguri, italieni, suedezi, mătuși austriece, germane. După cum spune Felix nepotul, bunica 1 îmi citește povești în maghiară, bunica 2 în italiană, tata îmi vorbește în tiroleză, iar în germană așa cum trebue mă descurc cu mătușa.

      Nu pot să nu închei acest capitol cu pățania lui Sani, care ne-a părăsit, părăsind această Lume, lăsîndu-ne amintiri de neuitat.

      Sani a avut în studenția de arhitect la București o colegă Boliviană, prietenă ce l-a făcut să învețe spaniola. Într-o seară vieneză, Sani s-a gîndit că ar fi intersant să-și caute prietena din studenție; în fond poate Luciana a rămas în Bolivia. Ce mai, a sunat ambasada Boliviei, cu cererea de a se căuta o arhitectă cu numele de fată Luciana ...ce a studiat la București între anii .... Funcționarul ambasadei, a răspuns că s-ar putea ca căutarea să ia cîteva săptămîni; dacă D-mna Luciana va dori, va relua legătura, acest lucru fiind la latitudinea ei. Ca să nu fie probleme de scriere a numelui funcționarul ia cerut lui Sani sa-i dicteze numele pe litere. D-nul arh. Stibli a dictat: Sigismund Theodor Ignatius Bartolomeo Ludovic Iulius. După vreo trei săptămîni, Sani a primit o telegramă de la ambasada Boliviei: D-mna Arh. Luciana ..., nu cunoaște nici o persoană cu numele Sigismund Theodor Ignatius Bartolomeo Ludovic Iulius.

Austria 2

            Capitolul 2  Hărți și GPS

        Ca tot călătorul trecut de prima tinerețe, după ce m-am documentat de ultimele noutăți ale fostului Imperiu Austro-Ungar, am cumpărat ultima hartă a Austriei moderne.  Am comparat-o cu cea pe care o folosisem cu cca 10 ani înainte, și negăsind mari diferențe, mi-am zis ”hai să fiu în pas cu timpul”, așa că am cumpărat și un GPS. Ce e sigur, e sigur.

      La Munchen, Eurocar mi-a închiriat un Renault Scenic automat, dotat cu GPS, GPS ca bonus.  O.K. mi-am zis, și am rugat tînărul de la Eurocar să-mi arate cum funcționează GPS-ul montat în mașină, acesta nereacționînd la degetele mele boante, eu fiind obișnuit cu ecran touch.  Pe scurt mi-a prezentat drăcia asta, cu care nu m-am împrietenit, așa că am folosit GPS-ul de acasă.

      Toată tărășenia a fost că atunci cînd exact aveai nevoie de indicație ori intra în loop, ori se bîlbîia, așa că pînă la urmă tot harta ne-a descurcat, Zsuzsi fiind un navigator experimentat.

      Ultima năzbîtie GPS-ul ne-a făcut-o la întoarcerea pe Aeroportul Munchen, făcîndu-mă să-i dau ture, ca și cum eram la Raliu. Am renunțat la serviciile moderne.

După ce m-am bălăcărit cu mașina pe toate intrările de autobuze, personal și tot ce nu era pentru public, în final o mașină a securității aeroportului a binevoit să-mi zică ”follow me”, arătîndu-mi gaura discretă prin care trebuia să trec să predau mașina închiriată.

Austria 1

Capitolul 1 Internet și Realitate

      Ca oameni ai mileniului al III-lea, era computerului, ne-am pregatit vacanța, din timp, prin Internet.

      Biletele de avion le-am comandat prin Internet, și în timp ce treceam de pe un ecran pe altul după cum ne indica site-ul firmei aviatice El Al, locurile nu numai că nu ni s-au păstrat, dar au dispărut. Ca oameni versați, în loc să închidem computerul, am telefonat la EL Al; o funcționară ne-a lămurit cu multă amabilitate că Firma are prioritate absolută (dacă în timp ce tu comanzi și firma comandă, tu rămîi cu buzele umflate). În cazul nostru, vom primi locuri nu mai puțin bune decît cele dorite, și în plus avem posibilitatea de a comanda meniuul. Ce satisfacție!?!; am comandat meniul pentru masa de dimineață la dus, și masa de prînz la întors. Am fost serviți înaintea celorlalți călători, cu sufertaj pentru doamna Gross și bine-nțeles pentru domnul Gross, constatînd că toți ceilalți călători au primit același lucru, dar, după noi.

      Locuința, după multe căutări am comandat-o, ținînd cont de comentarii. Ceea ce ne-a uimit au fost puținele locuri libere la Hoteluri și apartamente de vacanță. Am crezut că totul se datorește perioadei, noi făcîndu-ne vacanța în Bad Gastein de Paște (anu acesta Paștele tutror suprapunîndu-se, chiar și cu cel al Cailor). Să n-o mai lungesc, am închiriat un apartament cu bucătărie utilată, cameră de baie, 2 dormitoare, salon. Proprietarul trăiește în Anglia, iar apartamentul este ”îngrijit” de un coleg de firmă ce locuiește în localitate. Apartamentul într-adevăr era amplastat într-un loc superb, liniștit, dar accesibil numai cu mașină, pe un drum de lățime medievală (de fiecare dată mă Rugam Cerului și Pământului să fiu singur pe drum), ultima porțiune fiind cu carosabil natural, într-o parte zid de stîncă, în cealaltă lizieră cu cădere liberă de cîțiva stînjeni buni.

      Întrebînd de săpun, ni s-a spus, ”păi asta trebuia să vă aduceți de acasă”. În consecință ne-am aprovizionat de la primul magazin, căci nu ne-am gîndit să aducem via avion din Orient.

      ”Prosoape, se schimbă o dată pe săptămînă”. După o convorbire cu proprietarul din Anglia, colegul ne-a adus încă 2 rînduri ca să schimbăm după obiceiurile noastre.

      ”Hîrtie igienică, 2 suluri/săptămînă” (rație veche imperială?!?) așa că, ca și cu săpunul ne-am aprovizionat de la magazin. Bine am făcut, căci apa de Bad Gastein e curativă și purgativă; ne-am aprovizionat din belșug și cu apă minerală.

      Dar apartamentul a avut și avantaje. Am fost singuri, fără vecini. Radioul și TV-ul funcționînd numai în Germană, nu le-am folosit; proprietarul a uitat să contracteze și BBC & CNN. Știrile meteo le-am obținut telefonic de la agenția locală de informații turistice, sau prin Internetul telefonului mobil. Am avut mașină de spălat vase și de spălat rufe, și detergenți.

      Și cu asta am terminat lamentările cu Internetul, devenind turiști ai generației noastre, cei în a doua tinereți.