Vîntul spulberă valuri cenuşii pe stînci golaşe, în timp ce din înaltu' plumburiu ploaia monotonă spală cenuşiul oraşului.
Mă retrag din cenuşiul exterior în văpaia jucăuşă a căminului din salon, înlocuind cenuşiul nesfîrşit cu rubiniul din pocal. Mă regăsesc pe meleagurile brădetului verde pudrat de zăpada neîntinată. Aerul proaspăt mă îmbujorează, scîrţîitul zăpezii afundîndu-mă în memoria tinerţii. Mă tăvălesc în zăpada anilor, rostogolindu-mă în neantul timpului. Rămîn pe meleagurile albe în veşnicia imaculată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu