Amintiri cu nuci

            Am luat cîţiva pumni de nuci din sacul cămării de iarnă. Mirosul nucilor sparte între palme m-a aruncat în miasmele copilăriei.

            Şedeam în cuhnie cu cleştele şi ciocanul, spărgînd cu sîrg nuci pentru cozonaci, posmegi, şi prăjituri. Mă înfruptam din toate cele, gustînd toate cremele, siropurile, pînă ce cu o ceaşcă de cacao fusei alungat să mă ocup de brad.

            Luai încă un pumn de nuci, poleială, staniol, ace cu gămălie să mai făuresc podoabe. Mă aciuiasem în colţul godinului, ca un motan, şi între sorbituri de cacao, construiam podoabe, din gindă, nuci, conuri de pin.

            A doua zi, spre seară sosi şi bradul; l-am împodobit, completînd nucile şi ghinzile poleite, cu acadele şi fondante, ghirlande, înălbindu-l cu fulgi de vată, pe ici pe colo cîte-un glob colorat.

            Obosit m-am retras într-un somn în colţul salonului. Cu primul clopoţit al colindătorilor, m-am dichisit, revenind în salon în haine de sărbătoare.

          Au sosit şi musafirii; de ei se ocupau părinţii, eu fiind preocupat de cadourile de sub brad.