Călătorie în pod

Cu un scîrţîit ruginit, fantomatic, am deschis uşa podului. M-am trezit în colbul uitării, printre pînze de paianjeni şi ele uitate de timp. Cu greu mi-am făcut drum printre cuferele şi lucrurile aruncate într-o ordine nefirească; de generaţii, lucrurile nefolositoare, dar considerate de refolosit de cei ce ne vor urma, erau cărate în pod. M-am aşezat în blansoarul de răchită al nu stiu cărui străbunic, lăsîndu-mă în nostalgia timpurilor.
Printre cărucioare şi păpuşi a generaţiilor necondeiate de mătuşi, am zărit calul de lemn, călărit de mai toţi puştanii familiei. Eu, nu i-am cunoscut. Undeva într-un ungher am văzut un cufăr uşor întredeschis; în geana soarelui primăvăratec ce se strecura prin geamlîcul curăţat numai de intemperiile deceniilor se refecta o armură.
Am deschis cufărul trezindu-mă faţă în faţă cu echipamentul samuraiului. Într-un sertar al cufărului, statuiete ale lui Buddah, Zen şi Confucius. Cu litere chilirice, alături de scriere japoneză, era scris numele unui necunoscut. O mînă pictată arăta în direcţia Stelei Sudului. Am deschis cufărul indicat, şi am dat de o rochie orientală subţire ca o pînză de paianjen. N-am îndrăznit să pipăi forma filiformă, de frică ca mreaja să nu se destrame. Am pipăit cu grijă peretele cufărului şi un resort a eliberat sertăraşul Shivei cu 8 braţe. În sanscrită şi chilirică era scris numele de fată a soţiei samuraiului. Apoi în cufărul următor, lucruri de copil, o gravură al unui băiat îmbrăcat în samurai şi a unei fete imbrăcată în sari. Pe partea interioară a capacului, o hartă şi nişte urme de litere chirilice. După hartă şi urmele de culori, am presupus că tinerii au plecat undeva în Nord-Vestul Stelei Sudului.
Am ajuns la mirosuri de mosc, şi miniaturi orientale. Apoi la servicii de caravnserai. Am găsit papirus scris în aramică, ca într-un alt ungher să descopăr o menora cu inscripţie ebraică, iar nu departe mătănii şi pelerină franciscană. Între ele un iatagan frumos încrustat, pe capacul cutiei mîncat de neguri, urmele unui verset din Coran.
M-am trezit în cufărul Mandarinului şi al lui Marco Polo. Nu ştiu cîte generaţii de cufere au trecut. Apoi am văzut masca veneţiană. Păpuşi, scuturi şi tot felul de lucruri pentru copii.
Am deschis cufere de cărţi, cîteva pagini scrise în sanscrită, altele în japoneză, poate în chineză; apoi scrieri în chirilică, greacă, latină, ebraică, arabă.
Cufere cu păpuşi şi părţi de case de păpuşi; cufere cu călăreţi şi armii pentru puştani.
Alte cufere mai apropiate uşiţei de intrare, cu romane de 15 lei, şi romane ale copilăriei mele din primii ani de după război.
N-am găsit nimic care să-mi spună cine sînt şi de unde vin. Dar totul zace paşnic în liniştea şi nemurirea timpului.