EUL şi EU

Am plecat. Am lăsat totul baltă, uitînd de tot şi de toate.
Sunt în lumea liniştii interioare. Nimic nu mă tulbură. Şed pe un tăpşan într-o lumină blîndă, în aer înmiresmat. Vîntul călduţ unduie o melodie de clipocit de ape, înprospătînd tăpşanul bălţat de flori. Stau între Cer şi Ocean, Eu cu EUL meu. Conversăm încercînd să ajungem la unison. Aşa ne prinde noaptea înstelată, Luna plină învăluindu-ne în stele căzătoare.
Într-un tîrziu, în răcoarea dimineţii m-am trezit udat de rouă. M-am uscat în primele raze ale Astrului Zilei, şi m-am înfruptat cu fructele tăpşanului concurînd păsăretul matinal.
După-amiaza ne-am petrecut-o între stalctide şi stalacmide milenare, în grota de sub tăpşan, apele rîului subteran scoţîndu-mă prin lumea cristalelor la nisipul oceanului.
Am rămas din nou în singurătatea-mi umană, urmînd ca altă dată, EUL să mă învite la o şuetă.