Ziduri

Ne-am construit ziduri ca să ne limităm spaţiul, să ne separăm de alţii. Apoi, ne-am împărţit spaţiul ascunzîndu-ne pudoarea de cei apropiaţi, delimitînd miasmele plăcute de altele neplăcute, dar nu mai puţin necesare.
Am construit lăcaşe ca să proslăvim, şi lăcaşe după necesităţi, în final delimitînd urbea de agricultori şi nomazi.
Într-un final ne-am înconjurat totul cu metereze şi ziduri a ne apăra de vremuri de restrişte, şi de cei ce ne-au vrut cornul abundenţei la care am ajuns prin inţelegere şi colectivitate.
După un timp, după multe furtuni, ne-am liniştit, construind ghetouri intelectuale şi spirituale.
Şi reluăm acest ciclu la nesfîrşit ori de cîte ori ne simţim ameninţaţi sau ne-nţeleşi.
Zidurile au auzit cîntecul facerii, scîncetul ca apoi gunguritul primului născut, bocetul vădanei, strigătul apărătorului şi cuceritorului; zidurile au simţit proslăvirea şi blestemul; zidurile au cunoscut abundenţa, delăsarea şi distrugerea.
Cînd vom învăţa să înţelegem murmurul pietrei şi a zidirilor, vom deveni mai toleranţi, mai înţelepţi. Şi atunci vom renunţa la ziduri şi ghetouri, ajungînd cu toţii la cornul abundenţei.