Liniştea nopţii s-a lăsat peste crîngul înverzit. La lumina lunii, între stele căzătoare, întîrziat în drum seară, El îşi desfăşoară sacul căzînd într-un somn adînc. Cucuveaua anunţă miez de noapte. Lacul de după crîngul de cetini se animează. Noaptea dionisică începe. În cînt de ţiteră şi nai, dansul nocturn înconjoară lacul, dănţuitorii răcorindu-se în apa-i cristalină. O făptură diafană, înconjoară crîngul, oprindu-se nedumerită de somnul intrusului. Un cînt tandru îi mîngîie auzul, El uitîndu-se la Ea printre genele-i lungi. Un exilir de cetină îi alungă somnul, ducîndu-l pe adierea cîntului în ceata de dănţuitori. În roua zorilor, s-a trezit singur, cu prima geană de lumină a Asrtului Zilei. După ce s-a îmbăiat în lacul cristalin, El a recăzut într-un somn letragic, totul reluîndu-se la semnalul cucuvelei. Diafana Făptură îl dănţuia seară de seară, şi asta pînă la terminarea lunii lui Cuptor, luna Stelelor Căzătoare. Cu o ultimă Cometă dănţuitorii au plecat, El rămînînd cu nostalgia Diafanei Făpturi.
Reîntors în cringul pomădat de bruma toamnei, El încearcă să-şi amintească cîntul tandru. Vîntul rece al începutului Albului de nea mîngîind crîngul de cetini,îi aduce numai miasma suavă a exilirului. Căderea serii este luminată de Luna în prag de iarnă. Anii trec, El nerevenind.
Fiecare Stea Căzătoare îi aminteşte de Diafana Făptură, memoria cîntîndu-i tandra melodie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu